Educație

Au adus India mai aproape de sufletele noastre

Trăim într-o lume globală şi uşurinţa comunicării ne face să importăm obiceiuri din alte culturi şi le amestecăm cu obiceiurile noastre. Iar atunci când astfel de obiceiuri ne fac să petrecem mai mult timp cu familia și cu prietenii într-un mod inedit obţinem un eveniment de genul celui desfăşurat vineri, la un centru comercial din Cluj: Festivalul Luminilor.

Seara culturală indiană organizată de Asociația Părinte În Florești a atras atenția curioșilor prin activitățile interesante desfășurate pe parcursul serii. Elevii de la liceul de Arte Vizuale,coordonați de profesoara Mihaela Oneț, și-au arătat talentele prin atelierul „Diwali în imagini” și au desenat împreună cu micuții aflați la eveniment. Ana-Maria Butura, a realizat tatuaje temporare cu henna doamnelor și domnișoarelor.

Momentele culturale ale serii au fost spectacolul de dans indian cu Aishu, fostă participantă la Românii au talent și o prezentare de sari-uri și turbane.


Punctul culminant al serii, apreciat de mulți participanți a fost spectacolul culinar cu un bucătar din sudul Indiei, urmată de degustare.

Mâncarea indiană a primit doar cuvinte de laudă, iar Ionel Conț, client al magazinului, spune că ideea cu astfel de seri culturale i se pare foarte bună: „Mi se pare o idee interesantă pentru că promovează bucătăria tradițională indiană, pentru că multă lume nu știe de posibilitatea de a mânca la restaurante cu un asemenea specific. În general, mie și soției mele ne place bucătăria chinezească, japoneză, indiană și mâncăm ori de câte ori avem ocazia. Acest sistem de mâncare este mult mai sănătos decât al nostru, al românilor. Problema e că este destul de scump să mănânci la astfel de restaurante.”


Laura Baboș, organizatoarea evenimentului spune că ideea serilor culturale i-a venit pentru că întotdeauna când se întorcea dintr-o călătorie îi plăcea să organizeze petreceri tematice: „Mie personal îmi place să călătoresc. Întotdeauna când reveneam dintr-o excursie, dintr-un loc exotic, mai îndepărtat, cu obiective turistice mai deosebite, îmi plăcea să împărtășesc cu prietenii mei amintirile de acolo”.

Aducea bunătăți culinare cu specific, organiza petreceri cu fotografii, ca un fel de excursie virtuală, povestește Laura. „Când am înființat asociația, aceasta a fost ideea pe care am vrut să o pun în practică. Încercăm să urmărim calendarul internațional, ne uităm în fiecare lună să vedem ce țară își sărbătorește ziua națională. Noi facem aceste seri culturale cu scopul de a oferi o excursie virtuală. Oferim un moment cultural mai deosebit, o experiență mai inedită pentru publicul nostru. Avem de toate pentru fiecare categorie de vârstă”, spune ea.  Serile culturale diferă în funcție de parteneri, de felul cum se încheagă evenimentul și de țara aleasă, dar „în general serile culturale au patru momente mari: activitățile pentru copii, un moment cultural, fie că este un dans, fie că este un spectacol sau o expoziție. Apoi avem o prezentare a țării cu fotografii, iar la final avem un moment mai inedit, de demonstrație de gătit, urmată de degustare.”


Diwali, cunoscut și sub numele de Festivalul Luminilor, este cea mai frumoasă si cea mai colorată sărbătoare din lume. Este un festival care ține cinci zile și în care se sărbătorește sinceritatea, bucuria, puritatea și veselia. În fiecare dintre cele cinci zile este celebrată o anumită zeitate. Prima zi îi este dedicată zeiței Lakshmi Pujan, ocrotitoarea oamenilor bogați. A doua zi celebrează eliberarea de sub tirania regelui Narakasur. A treia zi îi este dedicată regelui Bali care a supărat zeii prin comportamentul său, iar ca urmare a acestui fapt Zeul Vishnu l-a împins sub pământ, i-a oferit lampa înțelepciunii și i-a dat voie să se întoarcă pe pământ o dată pe an să aprindă milioane de lămpi pentru a răspândi ignoranța și întunericul interior. Penultima zi a Festivalului Luminilor sărbătorește încoronarea regelui Vikramaditya, dar și venerarea muntelui Govardhan. Ultima zi se celebrează ca un simbol al dragostei dintre frați.

Călătorie virtuală spre cultura indiană: Diwali – Festivalul Luminilor – o sărbătoare colorată a bucuriei, a sincerității și a purității.


Articol scris de Paula Florea, studentă Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I

Ultimele Stiri
abonare newsletter