Educație

4.000 de copii din județul Cluj, așteptați să vadă școala în alt fel în cadrul Festivalului Altfel, cel mai mare eveniment de educație nonformală din țară - FOTO

800 de copii din tot județul au participat luni la atelierele din cadrul ediției a doua a Festivalului Altfel care se desfășoară în mai multe locații din Cluj-Napoca.

De la copii de grădiniță până la elevi de liceu au învățat cum să mănânce sănătos, au căutat comori, au învățat despre plante, discriminare, etc. „În prima zi a festivalului, am avut copii veseli, ne-a plăcut că i-am văzut scoși din mediul tradițional, formal de învățare și au intrat într-un mediu nou, informal, în care ne-am jucat și am învățat prin experiență. Am avut copii din Cluj-Napoca, dar și din Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și din sate – Baciu, Florești etc. Au fost copii din toate categoriile de vârstă, de la grădiniță până la liceu și fiecare atelier a fost dedicat pentru fiecare categorie astfel că profesorii și învățătorii au putut să aleagă atelierul potrivit”, a declarat Carmen Deac, președintele Asociației Mânuțe Pricepute, organizatorii Festivalului Altfel.

40 de ateliere în prima zi

Festivalul Altfel a început luni și se va încheia în 22 aprilie. În prima zi, au fost 40 de ateliere și 800 de copii. Elevii și copiii de grădiniță au participat la ateliere de vânătoare de comori și s-au jucat de-a detectivii, au făcut tir cu arcul, au învățat despre instrumente muzicale, au văzut ce sunt plantele și dacă apa are memorie, au participat la activități și jocuri pentru mișcare, au făcut jurnalism comunitar, au învățat despre discriminare și că toți la un moment dat am discriminat pe cineva pentru că l-am numit gras, înalt, slab.


De asemenea, au învățat să mănânce sănătos la atelierul “Geometrie în farfurie”, și-au făcut un portret al propriei personalități la atelierul “Cine sunt eu”, au cusut permute și au țesut.

În zilele următoare, copiii pot merge la alte ateliere la fel de interesante ca cele din prima zi. În total, Festivalul Altfel are 189 de ateliere pentru toate gusturile.


Ce pot face copiii în zilele următoare

Ediţia 2016 vizează peste 4000 de copii care vor beneficia de activitățile din cadrul festivalului. Accesul este gratuit pentru toți cei care doresc să experimenteze acest nou concept.

Organizatorii încurajează copiii să doneze câte o carte pe care să o folosească în proiectul „O bibliotecă în fiecare școală”, un proiect prin care doresc să doteze școlile din mediu rural cu biblioteci.


Pasiunile se transformă, cresc și evoluează frumos atunci când sunt încurajate; de aceea copiii sunt așteptați cu drag la multitudinea de ateliere pe care Asociația Mânuțe Pricepute le-a pregătit pentru copii:

-pentru a promova un stil de viață sănătos: Geometrie în farfurie, Zumba Kids, Tug of War - trasul de sfoară, Vrei să știi cum e să fii Robin Hood?, Caravana în mişcare etc.


-pentru a respecta natura: Arta eco, Ecologie/Ectologie, Ce simt plantele, Are apa memorie?, Educaţie ecologică, Lucruri interesante despre animale, Epigenetica - între esenţă și mediu, Viața în grădină - plantare și răsad etc.

pentru a descoperi arhitectura orașului: Micii detectivi, O vânătoare de comori, Treasure hunting


-pentru a înţelege legile fizicii si ale chimiei: Experimente, Fabrica de experimente Roadshow, Cursa laser, Cum s-a născut Pământul, Flori și pigmenți

-pentru dezvoltarea creativității: Pernițele Croitorașului Vesel, Covorașul curcubeu, Atelier de imprimat textile, Origami, Atelier de arte plastice Lumea fantastică, Atelier flori de cireș etc.

-pentru a fi o echipă: Idei cu scântei, Educație prin aventură, În lumea celor mici, ÎnNODat etc.

-pentru a se dezvolta și a comunica mai bine: Cine sunt eu?, Drepturile și obligațiile adolescentului, Atelier anti-discriminare, Teatru de improvizație, Dezvoltare personală prin teatru, Educaţie prin aventură, Jurnalist în școala mea, Ce facem cu lucrurile care nu ne plac, Arta de a construi o poveste, Teatrul de improvizație și succesul în comunicare, Teatru de marionete, Comunicare non verbală, Avatarul meu digital, Teatru forum, Teatru senzorial etc.

-pentru că muzica e importantă: Ateliere muzicale cu Voltaj Academy, Tradiție și folclor.

Ce a însemnat Festivalul Altfel în 2015

Prima ediție a Festivalului Altfel (2015) în cifre: 3.096 de elevi participanți, 127 de ateliere, 189 profesori implicați, 31 de organizaţii și oameni darnici, 21 de voluntari harnici și 568 de cărți donate pentru inițiativa O bibliotecă în fiecare școală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter