Educație

Scrisoare DURĂ de la Cluj: Plagiatorii provin din rândul profesorilor şi aparţin grupurilor infracţionale constituite în jurul rectorilor

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Altenativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis sâmbătă o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei Mircea Dumitru prin care i-a cerut revocarea rectorilor şi decanilor “pentru care există dovezi publice de plagiate”, precizând totodată că “un segment semnificativ al plagiatorilor din universităţi provin din rândul profesorilor şi aparţin adesea grupurilor infracţionale constituite în jurul rectorilor şi decanilor”.

sursa foto adevarul.ro sursa foto adevarul.ro

“Rolul cel mai important ce vă revine este să gestionaţi domeniul educaţiei. Gestiunea învăţământului superior este o activitate responsabilă care priveşte atât modul în care se cheltuieşte banul public, cât şi modul în care universităţile reuşesc să-şi dobândeascăşi apoi să-şi întreţină imaginea şi renumele. În ultimii ani s-a  dovedit în mod incontestabil că un segment semnificativ al plagiatorilor din universităţi provin din  rândul profesorilor şi aparţin adesea grupurilor infracţionale constituite în jurul rectorilor şi decanilor, şi, mai  grav, chiar conduse de aceştia. Aceşti indivizi pângăresc numele învăţământului superior românesc, aceste persoane sunt primele care acţionează pentru risipirea banului public. În  aceste condiţii, vă solicităm să interveniţi cu cea mai mare urgenţă şi fermitate”, se arată în scrisoare.

Asociaţia GRAUR mai menţionează că “modernizarea  învăţământului  superior  românesc nu se poate realiza atâta vreme cât persoane din  rândul personalului didactic se dovedesc a fi plagiatori şi sunt  prezente în universităţi”.


„Este  revoltător ca aceste persoane să se bucure de avantaje materiale şi morale în detrimentul tinerilor şi a celor care înţeleg că prima condiţie şi raţiune de a fi a unei instituţii de învăţământ superior este integritatea. Vă solicităm, în consecinţă, în mod explicit şi imperativ şi ca prime măsuri: să revocaţi de  îndată toţi rectorii şi decanii pentru care există dovezi publice de plagiate, să interziceţi, în mod explicit, risipirea banului public prin acordarea de prelungiri de activitate sau de activităţi la plata cu ora  personalului didactic  pentru  care  există dovezi publice rezonabile de plagiat, să solicitaţi  rectorilor  să retragă în  mod  public  toate  titlurile  onorifice  şi  diplomele  oficiale  acordate  membrilor  personalului  didactic pentru care există dovezi publice rezonabile de plagiat, să obligaţi universităţile cu finanţare publică să publice lista celor afectaţi de măsura pe care o solicităm”, se mai arată în documentul citat.

Asociaţia GRAUR mai menţionează că această scrisoare deschisă şi notificarea pe care ministrul Educaţiei urmează să o primească “sunt  componente  ale  procedurii  legale de plângere  prealabilă care are ca  obiect solicitarea unui drept pentru fiecare din contribuabilii români în numele cărora, noi, ca asociaţie, acţionăm”.


Grupul pentru Reformă şi Altenativă Universitară a cerut, de asemenea, ca ministerul Educaţiei să îi remită lista cu numele tuturor rectorilor şi decanilor confirmaţi în urma alegerilor din 2015-2016.

Mai multe persoane au depus la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cereri de retragere a titlului de doctor, însă fără a recunoaște încălcarea regulilor academice după cum prevede regulamentul în vigoare, a declarat vineri, președintele CNATDCU, Viorel Barbu.  


"Au declarat că renunță la titlul de doctor, dar, conform regulamentului în vigoare, ar fi trebuit să suplimenteze această declarație prin recunoașterea încălcării regulilor academice și acest lucru nu l-au făcut. Este vorba de vreo cinci-șase persoane. Au depus cerere de retragere la CNATDCU a titlului de doctor, dar fără recunoașterea încălcării regulilor academice", a afirmat Barbu.

El a precizat că în cazul acestor persoane procedura CNATDCU se va derula în continuare conform regulamentului în vigoare, iar consiliul va analiza suspiciunile de plagiat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter