Educație

Condiţii de hotel de trei stele în căminele studenţeşti din Cluj?

Cazarea în campusurile studenţeşti din Cluj începe vineri, cu doar câteva zile înaintea deschiderii oficiale a noului an universitar, fiind oferite camere la preţuri modice, utilate cu mobilier inclusiv de bucătărie şi chiar internet şi televizor, condiţii care în multe dintre cămine sunt asemenea celor de la hoteluri de două sau trei stele, spun reprezentanţii universităţilor clujene.

Cele mai multe dintre clădirile căminelor au trecut în ultimii ani prin renovări substanţiale, în unele cazuri fiind renovate cu fonduri europene. Astfel, ele au un aspect decent, sunt curate şi oferă aproape toate condiţiile necesare unei persoane tinere aflate în perioada de studii. Unele universităţi oferă şi camere pentru familişti.

Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din ţară, după numărul de studenţi, Universitatea ''Babeş-Bolyai'' (UBB), are o capacitate de cazare de aproximativ 5.200 locuri în 17 cămine. Infrastructura de cazare a universităţii a fost realizată în diferite etape, taxele variind între 100 şi 170 de lei pe lună, în funcţie de gradul de confort pe care îl oferă camerele. Cuantumul acestor tarife este neschimbat faţă de anul trecut.


"În acele cămine în care condiţiile au fost substanţial îmbunătăţite, universitatea oferă cameră cu două paturi, mobilierul necesar, care include pat, saltea, şifonier şi birou, baie proprie. Podelele sunt acoperite cu parchet, iar camerele mai sunt dotate şi cu frigidere. De asemenea, internetul este inclus şi el în oferta căminelor. Pe fiecare există bucătărie cu plită electrică, iar la demisol avem spălătoria'', au spus reprezentanţii UBB.

UBB are şi câteva cămine, în complexul studenţesc Haşdeu, care au bucătăria inclusă în cameră. În plus, în campus există şi o cantină generoasă, în care sunt practicate preţuri modice, astfel că un student poate mânca o masă de prânz, cu trei feluri de mâncare, la un preţ de maximum 10 lei. De asemenea, unele dintre facultăţi au şi ele cantine proprii.


Pe parcursul acestei veri, Direcţia Generală Administrativă a UBB a efectuat o acţiune de igienizare în toate căminele pe care le deţine. Totodată, au fost executate lucrări de înlocuire la reţeaua de gaz, la hidroizolaţie, precum şi la unele elemente de tâmplărie.

''Au fost întreprinse şi o serie de lucrări de exterior: reparaţii jgheaburi, burlane şi învelitoare, reparaţii platforme intrare, reparaţii tencuieli decorative, reparaţii la trotuare şi socluri, refacerea finisajelor deteriorate. Valoarea totală a lucrărilor a fost de peste 1,3 milioane de lei'', au precizat reprezentanţii universităţii.


UBB are în prezent aproximativ 40.000 de studenţi din cei aproape 100.000 câţi învaţă în Cluj, la cele şase universităţi de stat.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Iuliu Haţieganu'' oferă şi ea peste 2.500 de locuri de cazare în şapte cămine, aflate în campusurile Observator şi Haşdeu. Fiind o universitate mai mică decât UBB, cu 9.000 de studenţi, aici se reuşeşte performanţa de a fi cazaţi toţi tinerii înmatriculaţi în UMF care solicită acest lucru.


În urmă cu câteva luni, UMF a reabilitat şi modernizat Căminul VI din complexul studenţesc Observator, printr-un proiect European în valoare de 12 milioane de lei. Aici există 491 de locuri de cazare, camerele având câte trei paturi. Camerele au sisteme care asigură o temperatură optimă atât vara cât şi pe timpul iernii şi toate dotările necesare. De asemenea, pe holuri există camere de studiu dotate cu calculatoare, bucătărie dotată cu plită electrică şi cuptor cu microunde, dar şi spălătorii cu maşini automate de spălat şi uscătoare.

UMF oferă în căminele sale şi camere pentru familişti sau pentru persoanele cu probleme speciale, care au dizabilităţi locomotorii.


Tarifele sunt şi aici neschimbate de un an, ele fiind cuprinse între 140 şi 280 de lei pe lună.

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) oferă aproape 4.000 de locuri de cazare, în două campusuri. ''Camerele sunt dotate cu două sau patru paturi, baie proprie cu cabină de duş şi internet gratuit. La fiecare palier există săli de lectură, oficiu pentru gătit, dotat cu plită electrică şi instalaţii sanitare, maşini de spălat pe care studenţii le pot folosi în mod gratuit. Fiecare cămin beneficiază de centrală proprie automatizată'', au menţionat reprezentanţii UTCN.

În căminul din Observator există şi spălătorie, reabilitată recent şi dotată cu aparatură nouă, de ultimă generaţie. Taxele de cazare sunt cuprinse între 155 şi 220 de lei pe lună, ele fiind aceleaşi cu cele de anul trecut.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) are o capacitate de cazare de 1.200 de locuri, în trei cămine, situate relativ aproape de clădirile în care se studiază. Şi acestea au toate dotările necesare, camerele având însă mai multe paturi şi baie pe hol. Chiria în căminele USAMV este cuprinsă între 105 şi 200 de lei.

Universitatea de Arte şi Design (UAD) oferă 120 de locuri de cazare, ea fiind, după numărul de studenţi, cea mai mic[ universitate din Cluj. Tarifele sunt cuprinse între 170 de lei şi 370 de lei pe lună, în funcţie de dotări.

Ultimele Stiri
abonare newsletter