Educație
UBB, prima universitate din România și printre primele din lume conform clasamentelor internaţionale
Universitatea Babeş-Bolyai îşi menţine poziţia printre cele mai bune 5% universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale ale universităţilor, de referinţă în mediul academic european şi internaţional, publicate în vara acestui an.
UBB, prima universitate din România și printre primele din lume conform clasamentelor internaţionaleAstfel, UBB este singura universitate din România prezentă în Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, considerat cel mai vechi şi cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare - folosiţi în analiză.
În acest clasament, Universitatea Babeș-Bolyai ocupă poziţia 601-700 la nivel internaţional. În ceea ce privește rezultatele pe domenii, conform Clasamentului Shanghai, UBB se află pe poziția 201-300 la Matematică, în timp ce la Inginerie Mecanică UBB ocupă locul 37 din 300 de poziții incluse în clasament.
„UBB a pătruns, în premieră în ţară, într-unul dintre cele mai exclusiviste clasamente internaţionale ale universităţilor – ARWU/Shanghai -, ceea ce este un lucru încurajator. Performanţa UBB este notabilă şi în celelalte clasamente, ocupând în toate clasamentele locul 1 în ţară (cu o singură excepţie, clasamentul SCImago, unde ocupăm locul 2 în ţară). Poziția obţinută de UBB în domeniul ingineriei mecanice, în clasamentul ARWU/Shanghai - locul 37 în lume din 300 de poziţii (locul 1 este ocupat de Cambridge University) - este una de excepţie, universitatea noastră aflându-se astfel în faţa unor universităţi de marcă, precum Columbia University (51-75), Oxford University (51-75), Pennsylvania State University (51-57) etc.”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.
În Times Higher Education Ranking/THE, unul din cele mai complexe clasamente internaţionale ale universităţilor, combinând criterii academice legate de educaţie, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare, UBB se află pe prima poziţie la nivel naţional, respectiv pe poziţiile 601-800 la nivel internaţional. Alte patru universități din România sunt clasate pe poziţiile 801-1000 în acelaşi clasament: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara.
University Ranking by Academic Performance/URAP, un clasament internaţional al universităţilor focalizat pe activitatea de cercetare de prestigiu, poziţionează şi el Universitatea Babeş-Bolyai pe primul loc între universităţile româneşti.
În clasamentul URAP, UBB ocupă poziţia 728 la nivel internațional, în timp ce Universitatea Politehnica din Bucureşti se află pe poziţia 751, iar Universitatea din Bucureşti ocupă poziţia 791 la nivel internaţional.
SCImago Institutions Ranking/SIR, un clasament care ia în calcul indicatorii de cercetare, plasează UBB pe poziţia 2 între universitățile din România (poziţia 583 la nivel internaţional). Prima poziție la nivel național este ocupată de Universitatea Politehnica din Bucureşti (poziţia 583 la nivel internaţional), iar poziţia 3 este ocupată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (poziţia 613 la nivel internaţional). Clasamentul cuprinde și alte universităţi din România.
În ceea ce priveşte Clasamentul Webometrics, unul din cele mai integrative clasamente ale universităţilor, utilizând indicatori academici şi de prezenţă online, UBB se află pe prima poziţie în România (poziţia 865 la nivel internaţional), în timp ce Universitatea din Bucureşti (poziţia 1162 la nivel internaţional) şi Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (poziţia 1321 la nivel internaţional) se află pe poziţiile 2, respectiv 3 între universităţile româneşti.
Clasamentul cuprinde și alte universităţi din România. UBB ocupă prima poziţie a nivel naţional şi în Clasamentul uniRank, care analizează universităţile prin prisma prezenţei/popularităţii pe internet. „Prin aceste performanțe UBB se află în primele 5% de universităţi ale lumii. Aceste rezultate trebuie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Spre exemplu, UBB, universitatea din România care ocupă poziţia 601-700 in ARWU/Shanghai, are un buget de minimum 10 ori mai mic decât majoritatea universităţilor aflate pe poziţia 500 în ARWU/Shanghai. Dacă performanţa ar ţine cont şi de buget, UBB, spre exemplu, ar intra în prima jumătate a ARWU7Shanghai Top-500!”, a precizat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.
În 2017 în lume există aproximativ 27.000 de universităţi.