Educație

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei: Sindicatele din învăţământ să tacă. De şase ani conduc ministerul. Cum mai au tupeul să glăsuiască?

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a criticat, miercuri, sindicatele din învăţământul românesc, în contextul protestului FSLI de la Ministerul Muncii, precizând că sindicaliştii ar trebui să tacă având în vedere că de şase ani conduc practic Ministerul Educaţiei.

"Sindicatele din învăţământul românesc să tacă: de 6 ani conduc ministerul. Fie direct, prin liviupopi, fie indirect prin pesede. Cum de mai au tupeul să glăsuiască? Sau protestează împotriva propriului lor eşec?", a transmis, miercuri, pe pagina sa de Facebook, Daniel Funeriu.

Afirmaţiile fostului ministru al Educaţiei vin în contextul în care, miercuri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a pichetat sediul ministerului Muncii, fiind vorba despre peste 100 de angajaţi din sistemul de educaţie nemulţumiţi de încadrarea în grila de salarizare.


Reprezentanţii sindicatului au avut discuţii cu ministrul Olguţa Vasilescu.

Sindicaliştii cer modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, deoarece, acuză FSLI, a creat discriminări atât în rândul angajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Pe lângă nemulţumirile salariale, sindicaliştii ridică şi alte probleme ale sistemului de educaţie, precum lipsa infrastructurii sau clasele supraaglomerate. FSLI mai solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.

Ultimele Stiri
abonare newsletter