Educație

SCANDALUL locurilor repartizate la facultăţi -Ministerul Educaţiei: Realocarea locurilor bugetate este legală, indiferent de momentul la care se disponibilizează

MEN susţine că realocarea locurilor bugetate este legală, indiferent de momentul la care se disponibilizează.

Precizarea, după ce rectorul Universităţii Bucureşti a declarat că cererea ministrului Educaţiei de redistribuire a locurilor rămase libere este o invitaţie la a încălca legea.

"În baza autonomiei universitare, realocarea locurilor bugetate este legală între programele de studii ale unei facultăţi sau între facultăţi, indiferent de momentul la care locurile bugetate se disponibilizează. Decizia redistribuirii locurilor finanţate de stat se poate lua prin modificarea hotărârii iniţiale de repartizare a locurilor bugetate în cadrul Senatului Universităţii, în baza unei metodologii/proceduri/decizii interne, aşa cum reiese din prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 205, alin.(9), potrivit căruia „statutul de student cu taxă se modifică în condiţiile stabilite de senatul universitar”", transmite Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).


Precizarea vine după ce Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, a declarat, marţi, că cererea ministrului Educaţiei de redistribuire a locurilor bugetate rămase libere este o invitaţie la a încălca legea.

„Această manipulare a opiniei publice este absolut iresponsabilă, pentru că Universitatea a fost criticată din motiv că respectă cadrul legal al educaţiei. (..) Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile care rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi. Dacă un student decide să plece sau este exmatriculat, atunci se pierde complet locul acestuia şi nu poate fi redistribuit prin alte programe. (..) Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să le redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea. Am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru că am respectat legea”, a declarat rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.


Dumitru a precizat că Universitatea Bucureşti va continua demersurile în instanţă.

Reacţia rectorului Universităţii Bucureşti vine după ce ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, după o întâlnire cu studenţii, că instituţia de învăţământ are 900 de locuri bugetate nerepartizate, care ar putea fi oferite celor care sunt la studii cu taxă.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter