Educație

BAC 2018. Luni încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat

Examenul de Bacalaureat 2018 începe luni. Prima probă va fi la Limba şi Literatura Română, urmând apoi cea la Limba şi Literatura maternă, marţi, 26 iunie, iar proba obligatorie a profilului se va desfăşura miercuri, 27 iunie. Ultima proba, cea la alegerea profilului, va fi pe 28 iunie.

Pe 25 iunie, absolvenţii de liceu dau examenul scris la limba şi literatura română, urmat, pe 26 iunie, de proba la Limba şi Literatura maternă, respective maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană sau italiană.

Pe 27 iunie se va desfăşura proba obligatorie de profil, adică, matematică sau istorie şi ultima probă este cea la alegere, în funcţie de specializare şi este susţinută pe 28 iunie.


Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi sunt din seriile anterioare.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie, până la ora 12:00, fiind urmată de depunerea contestaţiilor între orele 12:00 şi 16:00.


Între 5 şi 8 iulie, vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie. Rezultatele vor fi afişate, atât la instituţiile de învăţământ, cât şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Elevii care nu promovează examenul de Bacalaureat din prima sesiune pot să se înscrie în perioada 10-13 iulie pentru a doua sesiune de examen.


Sesiunea a doua va începe pe 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere şi este susţinută pe 23 august.

În 2017, din totalul celor 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.856 de candidaţi, 19.201 din promoţia 2017 şi 10.655 din promoţiile anterioare. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 2017, rata finală de promovare a examenului de Bacalaureat a fost de 72,9%.


Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.


Pentru probele scrise la matematică şi geografie, elevii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.

Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

Totodată, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Prin urmare, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

În urma simulării probelor scrise de la simularea examenului de bacalaureat 2018, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, a fost de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ultimele Stiri
abonare newsletter