Educație

„E greu să vii în faţa elevilor dacă eşti de 5”. Ce vor face profesorii care nu iau titularizarea

România e ţara cu cea mai mare rată de analfabeţi funcţional din Uniunea Europeană: 40%, potrivit ultimei testări internaţionale, PISA. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, anunță o nouă lege a educației, care ar trebui să intre în ianuarie sau februarie în dezbatere publică.

Ministrul mai spune că trebuie găsită și o soluție pentru ca profesorii care nu trec de titularizare să nu mai poată fi nici suplinitori.

„Este greu să vii în faţa elevilor dacă eşti tu un profesor de nota 5. Şi, de aceea, probabil că vom găsi o formulă în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai poată fi cuprinşi în învăţământ nici măcar suplinitori”, a spus Ecaterina Andronescu la Digi 24.


„E bine să luăm în considerare liceele pedagocice. Să nu uităm că toate aceste licee au clase sau grupe de exercițiu pe care elevii învață să fie dascăli. Pedagogia și principiile pedagocie se lipesc mult mai bine la vârsta asta. Postliceala, modulele astea pedagocice s-au dovedit insuficiente”, a adăugat ea.

Ministrul a vorbit și despre noua lege a educației.


„Legea trebuie să fie gata. Avem obligația, ne-am angajat să fie gata pe 30 martie să o transmitem către Parlament. Cred că trebuie finalizată mai repede, la sfârșitul lunii ianuarie, jumătatea lunii februarie. Și construcția legii va fi făcută prin dezbatere. Nu e important să ai o lege nouă, e important ca ce e scris acolo să fie acceptat de sistemul de învățământ, de profesori, dar și de părinți și de societate”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter