Educație

Cine îi va lua locul lui Ioan Aurel Pop la rectoratul UBB? Există deja un favorit

Universitățile încep procesul de alegere a rectorilor. Daniel David, prorector pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat că este posibil să candideze.

Întrebat dacă ia în calcul să candideze la poziția de rector al UBB, Daniel David a răspuns:

“Da, e posibil să candidez. Dar dacă posibilitatea se va transforma în probabilitate vom vedea în toamnă, pentru că vom vedea dacă există o deschidere a colegilor către ceea ce propun eu pentru universitate și, în toamnă, o să spun clar dacă candidez sau nu”.


În prezent, UBB este condusă de Ioan Aurel Pop, care și-a menținut funcția de rector după ce a fost ales președinte al Academiei Române, în aprilie 2018. Pop este acum la finalul celui de-al doilea mandat de rector.

Ioan Aurel Pop și-a exprimat speranţa ca, după încheierea mandatului de rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, să se poată concentra, alături de colegii săi, în buna funcţionare a Academiei Române.


„Am convingerea că, dacă toţi românii ar face de-a lungul vieţii ceea ce ştiu mai bine în funcţie de pregătirea lor, ne-ar merge mult mai bine tuturor şi, implicit, i-ar merge mai bine ţării. Nădăjduiesc ca, ajutat în continuare de Consiliul de Administraţie şi de Senatul Universităţii Babeş-Bolyai, să-mi închei cu bine, peste câteva luni, mandatul de rector şi să mă pot concentra, alături de colegii mei, în buna funcţionare a celei mai importante instituţii de consacrare a valorilor intelectuale şi de cercetare şi creaţie din ţară – Academia Română”, dezvăluie Ioan-Aurel Pop.

Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), director al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeş-Bolyai și a fost vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.

Ultimele Stiri
abonare newsletter