Educație

Daniel Breaz, noul ministrul al Educaţiei, nu e nici el mai breaz ca Abramburica. Vezi ce declaraţie a făcut

Daniel Breaz, senator PSD, este noul ministru al Educaţiei după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă de Viorica Dăncilă.

Daniel Breaz este născut în 1975 la Alba Iulia şi este rectorul Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia, fiind remarcat de mulţi după susţinerea referendumului pentru familia tradiţională.

Noul Ministru al Educaţiei a absolvit Facultatea la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, iar în anul 2002 a devenit doctor în matematică. Lucrează în mediul academic, ca seminarist, încă din anul 1998. În trecut, între anii 2004 și 2008 a fost preodecanul (funcție administrativă) Facultății de Științe din Alba Iulia, iar din anul 2010 este coordonator de doctorate.


Viorica Dăncilă a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu pentru următoarea declaraţie în cazul fetelor dispărute din Caracal: „Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”, este declarația pentru care Ecaterina Andronescu a plătit cu postul.

Daniel Breaz a avut şi el un episod asemănător în momentul în care a fost  întrebat ce crede despre familiile cu văduve sau acolo unde o singură mamă își crește copiii pentru că tatăl nu vrea să își asume rolul, acesta a spus, în mod halucinant, că „a fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”.