Educație

¨Creativity in Focus¨ — Evenimentul din Cluj Napoca care își propune să dea startul unei revoluții în sistemul educațional din România

Pe data de 15 Septembrie 2019, 100 de copii din Cluj-Napoca cu vârste între 6 și 12 ani, împreună cu părinții lor, vor avea ocazia să ia parte la un altfel de început de școală.

Asociația Crea-Est, cu sprijinul Fundației Transylvania College și al St. Brendan’s School of Innovation, organizează evenimentul Creativity in Focus, eveniment ce vrea să scoată în evidență creativitatea, ca o unealtă valoroasă în sistemul educațional românesc. Evenimentul va avea loc în incinta Transylvania College și pentru cei înscriși pe site-ul https://www.creativityinfocus.org/, participarea va fi gratuită.

În cadrul acestui eveniment interactiv participanții vor putea experimenta prin exerciții și jocuri colaborative o abordare creativă a provocărilor inerente interacțiunii părinte-copil în cadrul procesului de învățare și relaționare. Aceste interacțiuni vor fi facilitate de experți în domeniul educației, creativității și leadershipului creativ. Printre aceștia se regăsesc Tim Hurson, expert global în inovație și leadership și autorul a două bestselleruri de business, Dorte Nielsen, profesor și expert în educație și creativitate, și Ismet Mamnoon, expert în creativitate și co-autor al metodologiei Parenting UP.


Organizatorii au strâns, pe durata a celor trei săptămâni dinaintea evenimentului, mărturii din partea Clujenilor despre provocările pe care le au în relaționarea cu copiii lor și modalitățile prin care le depășesc. Deschiderea și varietatea răspunsurilor părinților au fost impresionante, aceștia oferind soluții deosebit de diverse și creative la provocările de mai sus, soluții precum: jocuri tip puzzle, drumeții, înotul, plimbări în oraș, practicarea de sporturi împreună, îmbrățișările, activitățile artistice, kartingul, dansul și multe altele.

Acest eveniment dorește să reprezinte și un punct de pornire în revoluționarea sistemului educațional din țara noastră, sistem care are nevoie urgentă de o împrospătare a percepțiilor și a modalităților de predare și învățare. Conform World Economic Forum, în 2020 creativitatea va reprezenta abilitatea cea mai importantă pentru orice angajat, iar sistemul nostru educațional trebuie să fie pregătit pentru această schimbare de paradigmă. Acest eveniment face exact aceasta, punând Clujul și România pe harta celor care reinventează educația copiilor. Tocmai de aceea, ambiția organizatorilor pe termen lung este ca peste 10 ani, România să adopte creativitatea ca o valoare de bază în cadrul sistemului de învățământ.


În cele două zile ce premerg evenimentul educațional, va avea loc conferința Rebranding Creativity — prima conferință de applied creativity din Europa Centrală și de Est, în cadrul căreia experți de talie globală vor facilita sesiuni de training în Business & Leadership, Branding & Marketing, Parenting & Education, și Life & Society. Astfel că evenimentul Creativity in Focus vine ca o extensie naturală a acestei conferințe, punând accentul pe educație și dezvoltarea generației viitoare.

Mai multe informații despre eveniment și facilitatori, precum și un formular de înscriere sunt disponibile la adresa https://www.creativityinfocus.org/ . Pentru informații suplimentare, vă invităm să ne contactați la adresa de E-mail: join@creativityinfocus.org

Etichete: creativitate
abonare newsletter