Educație
Tinerii merituoși ai Clujului au fost premiați de Consiliul Județean
La sediul Consiliului Județean Cluj a avut loc luni, 30 septembrie 2019, festivitatea de premiere a elevilor care au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională și la Examenul de Bacalaureat.
„Îi felicit, încă o dată, pe cei mai merituoși elevi ai Clujului, cei care prin muncă asiduă, perseverență și implicare au reușit să obțină nota maximă. În același timp, îi felicit și le mulțumesc celor fără de care aceste reușite cu adevărat excepționale nu ar fi fost posibile: părinți, profesori, diriginți, directori”, a spus Vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Mînzat.
În semn de recunoaștere a eforturilor depuse pentru a pune și în acest an județul Cluj pe harta excelenței în educație, Consiliul Județean le-a acordat tinerilor diplome de merit precum și o sumă de 1.500 lei/elev pentru cei 29 de elevi cu media 10,00 la Evaluarea Națională, respectiv 2.000 de lei pentru fiecare dintre cei 15 tineri care au obținut media 10,00 la examenul de Bacalaureat.
De asemenea, în urmă cu două săptămâni, elevii care au obținut media 10 la examenele naționale din anul școlar 2018-2019, atât la bacalaureat cât și la evaluarea națională au fost premiați.
34 de elevi din Cluj-Napoca au obţinut nota maximă în anul şcolar precedent la examenele fi nale ale ciclului gimnazial şi liceal, 25 elevi la Evaluarea Naţională şi 9 elevi la Bacalaureat. Învăţăceii au fost premiaţi şi de către municipalitatea clujeană în luna iulie. Pe raza întregului județ au fost 29 de absolvenți de clasa a VIII-a și 15 absolvenți de clasa a XII-a care au promovat examenele cu media 10.
Clujul este pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte rata de promovare la Examenul de Bacalaureat, cu 8 instituţii de învăţământ ce au promovabilitate de 100% în sesiunea de vară din acest an.