Educație

Fost ministru al Educației: „Este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor”

Foarte multe dintre profesiile “algoritmizabile” ar putea dispărea în viitor, dar “este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor” pentru că “mintea umană este foarte slabă când vine vorba despre predicţii”, spune profesorul Mircea Miclea,

Citat de timponline.ro, fostul ministru al Educației, clujeanul Mircea Miclea, a vorbit într-o conferinţă la Bistriţa despre meseriile viitorului şi despre cele patru metacompetenţe pe care un om ar trebui să le aibă pentru a fi pregătit pentru ceea ce urmează.

Profesorul Mircea Miclea a explicat la o conferință organizată de Ziua Mondială a Educației că „nu putem anticipa inovațiile tehnologice. Ele sunt lucruri rare și nu pot fi prezise. (…) Nu putem prezice nici crizele economice, nici războaiele”, dar oamenii stau foarte bine atunci când vine vorba de a explica evenimentele trecute, adică se pricep să facă “postdicţii”.


”Este foarte greu să ne dăm seama ce fel de profesii vor fi în viitor și cum vor evolua ele pentru că mintea noastră umană este foarte bună la postdicții și foarte slabă la predicții. După ce s-a întâmplat un eveniment ne pricepem foarte bine să explicăm de ce s-a întâmplat acel eveniment. Asta este o postdicție, dar nu suntem capabili să anticipăm ce evenimente vor avea loc”, a spus Mircea Miclea.

El a sugerat celor interesați să citească volumul ”Ledăba Neagră” a lui Nassim Nicholas Taleb care arată că orice predicție mai mare de 10 ani începe să fie extrem de problematică pentru că ”apar tot felul de lebede negre, spune el”.


”Atunci când se face o predicție despre ce va urma în viitor, noi ne uităm la ce se întâmplă în prezent și ce s-a întâmplat în trecutul imediat și încercăm să extragem un trend, o tendință. Altfel spus, dacă ne uităm la distribuția gausiană a rezultatelor, când facem o predicție, economică, politică, etc., ne uităm la medie și la plus minus o sigma sau 1,5 sigma și după aceea translatăm media și abaterea de la medie spre viitor. Numai că adesea ceea ce se întâmplă în viitor nu este determinat de medie și abaterea de la medie, adică de trendul actual, ci ceea ce e la plus 2 sigma, 2,5 sigma, adică de evenimentele rare. Acestea sunt lebedele negre: evenimente rare cu consecințe majore.”

Mircea Miclea a spus că sunt două lucruri care se vor întâmpla în viitor și vor avea impact masiv asupra modului în care oamenii vor practica meseriile: digitalizarea și globalizarea.


”Unul este digitalizarea care va continua din ce în ce mai mult și tot mai multe ocupații vor fi preluate de sistemele de inteligență artificială. Dacă mă uit la ultimele cercetări făcute de cei mai îndreptățiți – Pricewaterhouse Coopers și Mckinsey Global Institute, cele mai reprezentative instituții care fac cercetări despre evoluția economică și ocupațiilor – ei spun că, datorită digitalizării, între 30 și 45% dintre ocupațiile actuale vor fi preluate de inteligența artificială în următorii 25 de ani. Deci o să avem 30-45% din ocupații care nu vor mai fi ocupate de oameni. Pe ce se bazează acestă predicție? Este o teză lansată în anii 50 Church–Turing care spune că, dacă avem o activitate care poate fi descompusă într-un număr finit de pași, atunci e o chestiune de timp până când vom avea un soft care să execute activitatea respectivă. Orice activitate care e decompozabilă într-un număr finit de pași este algoritmizabilă și orice algoritmizabilitate înseamnă că, la un moment dat, va fi o mașină care va face acea activitate. E o teză care până acum s-a dovedit viabilă și ne putem aștepta ca, într-adevăr, toate ocupațiile, indiferent dacă sunt manuale sau sofisticate, dacă sunt agloritmizabile, vor fi preluate de mașini”, a spus el.

Mircea Miclea s-a referit și la meseriile care nu vor dispărea: cele care nu pot fi algloritmizabile, care sunt foarte versatile: ”Indiferent că sunt sofisticate cognitiv sau simple cognitiv. De exemplu meserii de grădinar, îngrijitor de persoane în vârstă, activități de reparații auto, instalator. E foarte greu să transformi în soft meseria de instalator pentru că uneori o țeavă e așa, alteori așa și nu poate veni un sistem de inteligență artificială care să descopere toate posibilitățile în care se rezolvă o problemă la o țeavă, indiferent cum e ea făcută. E foarte greu. Și atunci, aceste meserii, indiferent că sunt manuale sau cognitive – meseria de manager, de litere – , iar, vor fi făcute de oameni”.


Fostul ministru a vorbit despre cele patru metacompetenţe pe care familia şi şcoala trebuie să le formeze copiilor şi care în viitor vor produce la rândul lor alte competenţe “ad-hoc” pentru a se adapta. potrivit timponline.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter