Educație

90 de elevi clujeni participă la un concurs județean pentru pasionați ide limba engleză!

În data de 25 noiembrie 2019, ora 14, la Cinematograful Dacia din Cluj-Napoca, Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" organizează etapa judeţeană a Concursului Interjudeţean "THE BRITISH FACTOR".

Acest proiect-concurs se află la cea de a noua ediţie interjudeţeană.

„Proiectul are numeroase valenţe educative deoarece propune activităţi interactive care creează cadrul pentru dezvoltarea capacităţii elevilor pasionaţi de limba engleză şi capabili de performanţă de a comunica în limbă străină şi dă posibilitatea elevilor de a realiza prezentări orale de calitate, de a-şi dezvolta abilităţile de lucru în echipă şi competitivitatea, în contextul lipsei acestui gen de activităţi la limba engleză, la ciclul gimnazial. Proiectul are câteva componente pe care le considerăm esenţiale din punctul de vedere al dezvoltării personale, profesionale şi instituţionale: mobilitate şi schimb de bune practici, metodologie modernă de predare a limbii engleze prin implicarea tehnologiei informaţionale (Web 2.0) şi transdisciplinaritate, formarea de competenţe cheie, promovarea elevilor capabili de perfomanţă, creşterea prestigiului unităţilor de învăţământ, interculturalitate, dimensiune europeană”, au transmis reprezentanții școlii.


La această ediţie vor participa 90 de elevi şi 16 profesori de limba engleză de la diferite şcoli din judeţ: Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", Colegiul Naţional "Emil Racoviţă", Şcoala Gimnazială "Liviu Rebreanu", Şcoala Gimnazială "Ion Agârbiceanu", Şcoala Gimnazială "Octavian Goga", Şcoala Gimnazială "Iuliu Haţieganu", Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" din Cluj-Napoca şi Şcoala Gimnaziala "Ştefan Pascu" din Apahida. Activitatea va fi condusa de către directorul şcolii în calitate de coordonator împreună cu dna profesoară de limba engleză Dana Muntean, care este de asemenea coordonator al proiectului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter