Educație
UMF Cluj, prima din Europa Centrală și de Est care introduce un masterat în podiatrie
După trei ani de demersuri, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj reușește să introducă un program de masterat în podiatrie.
Studenți UMF ClujAstfel devine prima universitate din Europa Centrală și de Est cu acest tip de master, unul dintre puținele din medicină care oferă o meserie în mână. La terminarea studiilor de masterat, absolvenții vor putea practica podiatria în România, această profesie fiind introdusă în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) la sfârşitul anului 2018, anunță 360medical.ro
,,Am început în urmă cu doi, trei ani să facem toate demersurile necesare pentru acreditarea acestui nou masterat având în vedere nevoia care exista pe piața muncii pentru o nouă competență și o nouă profesie. Am urmat toți pașii pe care-i reglementează legislația română și cu oarecare întârziere am reușit”, a precizat prof. univ. dr. Anca Buzoianu.
Din toamnă, primii studenți se vor putea înscrie la masterul de podiatrie
UMF Cluj mai așteaptă doar acreditarea ARACIS, care este în curs de finalizare. Apoi urmează ca instituția să publice pe site posibilitatea accesării acestui masterat, iar din toamna acestui an să școlarizeze primii studenți la masteratul de podiatrie. Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”, Anca Buzoianu, consideră că acest program de studii la nivel de master este perfect în acest moment pentru ceea ce se cere în România.
„Cu siguranță va fi un număr semnificativ pentru că este un domeniu așteptat de multă lume, este nou și avantajul noutății uneori îți aduce și candidați, iar noi ne vom strădui să popularizăm și să informăm absolvenții de studii de licență asupra acestei posibilități de dezvoltare profesională, care este foarte atractivă din punctul nostru de vedere”, a afirmat rectorul pentru sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
ADMITERE UMF Cluj 2020. Mai multe săli pentru candidați, ca să se respecte măsurile de distanțare