Educație
Programa școlară va fi modificată. Ministrul Educației: „Trebuie să ne pregătim pentru a preda în sistem online atâta timp cât este necesar”
Programa școlară va fi modificată dacă vom ajunge în situația în care toate școlile vor merge pe scenariul roșu,și vor face cursurile exclusiv online, anunță Ministrul Educației.
programa-scolara-va-fi-modificata-ministerul-educatiei-trebuie-sa-ne-pregatim-pentru-a-preda-in-sistem-online-atata-timp-cat-este-necesar
Programa școlară va fi modificată dacă vom fi nevoiți să trecem în sistemul online, a declarat Monica Anisiei, ministrul Educației la o emisiune televizată. Ministrul Educației susține faptul că trebuie să ne pregătim pentru a preda în sistem online atâta timp cât este necesar.
Ministrul a dat ca și exemplu perioada din primăvară-vară, când a scos din programa pentru Evaluarea Națională 2020 și din cea pentru Bacalaureat 2020, materia care s-ar fi studiat în semestrul al II-lea al anului școlar trecut.
„Știți foarte bine că și în perioada în care am desfășurat cursurile online, în perioada stării de urgență, am realizat o modificare a programelor tocmai pentru a veni în sprijinul elevilor și cadrelor didactice. Deci dacă există o situație dificilă, din punct de vedere epidemiologic, și va trebui să trecem cu toții în sistem online vom lua și astfel de măsuri”, a declarat Ministrul Educației.
Programa şcolară este cel mai important document şcolar/instrument de lucru al cadrului didactic. Programa stabileşte, pentru fiecare disciplină, oferta educaţională (obiective/ competenţe şi conţinuturi ale învăţării) propusă spre realizare în timpul stabilit prin planul-cadru.
Programele şcolare pentru învăţământul primar şi gimnazial au următoarele componente
– notă de prezentare,
– obiective-cadru,
– obiective de referinţă însoţite de exemple de activităţi de învăţare,
– conţinuturi ale învăţării,
– standarde curriculare de performanţă.
Programele şcolare pentru învăţământul liceal au următoarele componente:
– notă de prezentare,
– competenţe generale,
– competenţe specifice şi conţinuturi ale învăţării asociate acestora,
– sugestii metodologice.
CITEȘTE ȘI:
Peste 30 de școli din Cluj sunt în scenariul ROȘU. Elevii învață exclusiv ONLINE
Mai mult de un sfert dintre copii NU au acces la educația online. Cum va afecta pandemia de COVID19 noua generație?