Educație
Musai la școală! Trei tineri clujeni vor dărui tablete copiilor din zonele rurale
Trei tineri din Cluj care derulează acțiuni caritabile de cinci ani cer ajutorul comunității pentru un altfel de cadou de Crăciun: câte o tabletă pentru copiii care au nevoie de asta.
Auzim aproape zilnic că pandemia înseamnă și schimbare, reorganizare, adaptare.
Dacă pentru unii poate părea ușor, pentru alții, în special pentru copiii și familiile din sate, pandemia de COVID-19 a adus în multe din cazuri mai multăteamă privind ziua de mâine, incertitudine și greutăți.
„Școala online, oricât de banal poate suna asta pentru noi în oraș, este o mare necunoscută în multe sate. Unii copii, care nu au asemenea dispozitive spuneau că sunt în vacanță în momentul în care a fost nevoie ca orele de curs să treacă în mediul virtual. Alții împart o tabletă sau un telefon cu sora, fratele. Rupți de realitate este cumva prea dur? Eu cred că așa se simt mulți dintre ei. Până una alta, e în puterea noastră să schimbăm ceva”, a declarat Loredana Bertișan, co-fondator al proiectului Art4Education.
Ideea acestei acțiuni a pornit de la o discuție pe care fondatorii Art4Education au avut-o cu doi frați din Homorodu de Sus.
„– Intri la școala online?
– Când e Alex acasă fac de pe telefonul lui.
– Alex, dar pe tine nu te pune absent?
– Bag samă”.
Trei tineri din Cluj vor dărui tablete copiilor din zonele rurale
Art4Education, inițiativa coordonată de Saul Pop, Laura Revnic și Loredana, a organizat până acum atât campanii de Crăciun (în care alături de comunitatea de donatori îndeplinea dorințele copiilor, scrise în scrisori pentru Moș Crăciun), cât și campanii prin care au echipat copiii cu ghiozdane și rechizite și au amenajat un mic centru de activități în localitatea sătmăreană Homorodu de Sus.
„Și anul acesta, cu ajutorul oamenilor inimoși care sunt alături de noi și spun da când anunțăm că avem nevoie de ei, pregătim deja peste 250 de cadouri de Crăciun, adaptând campania la condițiile impuse de pandemie și regulile sanitare. Este o continuă muncă de echipă! Copiii au trimis scrisori Moșului, iar cum bine știți, Moș Crăciun găsește o metodă să ajungă cu daruri. Mai ales că avem o armată de Moș(i) Crăciun(i). Cum spunem noi, în Art4Education cărăm bucurie și magie. Ne-am gândit însă că am putea să mai facem ceva pentru ei, măcar pentru câțiva, iar tableta ni se pare acum nu un moft, ci o necesitate pentru fiecare copil”, a precizat Saul Pop.
Cei care vor să se implice și să doneze o tabletă pentru copii pot să acceseze pagina de Facebook Art4Education pentru mai multe detalii privind organizarea.
CITEȘTE ȘI:
Elevii vor beneficia de echipamente IT pentru școala online în valoare de 150 de milioane de euro