Educație
Cherecheș dă vina pe deschiderea școlilor pentru creșterea numărului de cazuri Covid: „Vom vedea decese legate de deschiderea școlii”
Răzvan Cherecheș susține că redeschiderea școlilor pe 3 ianuarie a dus la creșterea numărului de cazuri Covid-19, iar multe decese vor fi legate de acest lucru.
Cherecheș dă vina pe deschiderea școlilor pentru creșterea cazurilor Covid: „Vom vedea decese legate de deschiderea școlii”
Specialist în sănătate publică și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș avertizează că deschiderea școlilor pentru elevii de gimnaziu și liceu a fost o măsură nepotrivită.
El susține că redeschiderea școlii a dus la răspândirea virusului.
„Până la finalul lunii ianuarie, secţiile de Terapie Intensivă vor ajunge să fie complet pline. Suntem în creştere exponenţială. Luni, în 3 ianuarie, copiii au mers la şcoală. În momentul respectiv, practic a început să se difuzeze virusul, chiar şi în familiile celor care nu au mers la petreceri sau au mers şi au avut grijă. Din acel moment a urmat perioada de incubaţie şi, cam în două săptămâni vom începe să vedem creşterea persoanelor pe Terapie Intensivă şi, la finalul lunii, vom începe să vedem decese care sunt legate de deschiderea şcolii”, a spus Răzvan Cherecheș, la Antena 3.
De asemenea, Răzvan Cherecheș susține că trebuia impusă vaccinarea ca măsură obligatorie pentru angajații din sistemul public, medical și educație:
„Este o măsură excesivă, ţinând cont de faptul că este condiţionat fie de o vaccinare care o măsură opţională, fie de testare periodică, respectiv rezulat negativ. Un pas normal, ar fi fost să se introducă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din sistemul public, medical, educaţional, sistemul Ministerului de Interne, care interacţionează zilnic cu sute de persoane şi care sunt la risc. Şi ei sunt cei care, mai degrabă ar transmite şi ar fi persoanele de transmitere a infecţiei. După am acoperit aceste clase profesionale, cum au făcut şi alte ţări, abia pe urmă am putea să începem să discutăm”, a adăugat expertul.
CITEȘTE ȘI: