Educație

Activistul clujean Adrian Dohotaru propune deschiderea curților grădinițelor, în afara programului. Cum s-ar putea îndeplini acest lucru la Cluj?

Curțile școlilor din Cluj trebuie, în teorie, să fie lăsate deschise după terminarea programului. „E timpul să deschidem și curțile grădinițelor”, este de părere Adrian Dohotaru.

Deschiderea curților grădinițelor în afara programului, o soluție viabilă la Cluj. Deschiderea curților grădinițelor în afara programului, o soluție viabilă la Cluj.

 

 


Activistul clujean este și cel care a militat pentru deschiderea curților școlilor din Cluj. În acest sens, a fost adoptată o hotărâre de Consiliu Local, însă chiar și așa, regula este frecvent încălcată.

 


„În urmă cu vreo 15 ani, am inceput o campanie să fie deschise curțile școlilor, pe care le văd ca principale locuri de joacă și socializare la nivel de cartier. Am tot insistat până au început să fie deschise, la Cluj, iar în alte locuri din țară au fost destui alți activiști comunitari. Sigur, cu probleme: ba le închide arbitrar portarul (și nu pot sări gardul), ba facilitățile sunt varză, la nivel de 1982 investițiile, nu de 2022.

În ciuda minusurilor, când sunt deschise, văd destule plusuri. Copiii mai lasă tableta si bat mingea. Părinți alături de fiice și fii învață un joc nou. Adolescenți vrăjesc adolescente. O bunică mai stă la taclale pe o bancă alături de altă bunică în timp ce nepoții se joacă”, a scris Adrian Dohotaru, pe pagina sa de Facebook.


Lipsa activității fizice, una din cauzele obezității la copii

Lipsa spațiilor suficiente de joacă pentru copii duce la sedentarism, iar lipsa activității fizice este unul dintre factorii care au dus, în ultimii ani, la creșterea alarmantă a numărului de copii supraponderali sau chiar obezi în țara noastră. Astfel, obișnuirea copiilor cu o viață activă încă de mici, ar putea îmbunătăți considerabil acest aspect negativ.

„E timpul să deschidem și curți la grădinițe, unde văd facilități mai bune de joacă față de curți de școli. Am incercat să îl învăț baschet pe Matei (fiul) în curtea școlii, dar panoul e mult prea înalt. La minibaschet a mers mult mai bine. Dacă nu ne scoate nimeni, mai mergem, în intervalul în care alti părinți își scot copiii de la grădiniță, pentru că în restul timpului e închis. Pentru mine, ca părinte e vital ca pruncii să facă mișcare cât mai mult în aer liber, în locuri libere de mașini. Îmi place și mie la locuri de joacă pentru ca pot face la rândul meu exerciții de gimnastică sau că pot povesti cu alți părinți. Nu în ultimul rând, îmi place pentru că spațiul public la nivel de cartier, cât există și dacă există, e ceea ce definește o comunitate. Sunt spații libere de reclamă, fără plată, fără jocuri predefinite de corporații, spații de interacțiune spontană”, a mai scris Dohotaru.


Ce se poate face pentru deschiderea cuților grădinițelor clujene?

De asemenea, fostul deputat și activist clujean, a explicat pentru Monitorul de Cluj, că pentru a se ajunge la posibilitatea ca și curțile grădinițelor să fie deschise în afara programului, e nevoie de un acord în acest sens între Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și grădinițe.

„Cred că este un lucru posibil, atâta timp cât se asigură siguranța copiilor. Ideal ar fi să fie după terminarea programului de grădi,niță, în special pentru weekenduri, vacanțe, după-amieze. Cred că poate să fie o soluție bună în lipsa unor spații de joacă pentru copii în cartiere pentru că locurile de joacă din cartierele din Cluj, din păcate, sunt destul de prost dotate, chiar dacă nu toate dintre ele. Pentru a face asta e nevoie de un acord între Direcția de creșe și grădinițe și Consiliul Local și găsirea unor soluții astfel încât nici bunurile unor astfel de grădinițe să nu fie afectate. Pentru a se ajunge la acest obiectiv e nevoie ca mai mulți părinți să își dorească acest lucru pentru că sunt deja astfel de locuri însă sunt, de cele mai multe ori, la mall-uri, unde se plătește intrarea și sunt destul de departe de casă. Astfel de spații pot să fie soluția pentru petrecerea timpului liber cu copiii. De asemenea, în cadrul curților se pot monta camere, se pot găsi soluții pentru evitarea unor eventuale probleme. 


Pentru școli s-a dat o hotărâre de Consiliu Local, ca după terminarea programului, curțile să fie folosite. Din păcate, decizia e încălcată de multe ori, fiind închise porțile. Dar, la fel se poate proceda și în cazul grădinițelor”, a declarat Adrian Dohotaru, pentru Monitorul de Cluj.

În vara anului trecut, clujenii au ieșit în stradă în fața Primăriei pentru a-i cere primarului Emil Boc, în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România, să „scoată lacătul de la curțile școlilor”. În acest sens, comunitatea Declic a realizat o petiție care a fost semnată de 10.000 de oameni din România.

Curți ale școlilor din Cluj, încă cu lacătele puse

Evenimentul din iulie 2021 a fost condus de Ancuța Carețu, de la Declic, care a inspectat și curțile școlilor din Cluj. Aceasta mărturisește că nu toate aveau lacătele scoase, deși în Cluj-Napoca există hotătâre de Consiliu în acest sens.

„Am venit la Cluj pentru a-i înmâna domnului Emil Boc o petiție semnată de aproape 10.000 de cetățeni, prin care îi cerem să convingă pe toți primarii să deschidă porțile școlilor pentru copii. Insist că nu sunt aici ca să îi cerem în calitate de primar al Clujului, ci în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România, care are un cuvânt greu de spus, în fața tuturor primariilor din țară. Ne confruntăm la nivel național cu o problemă mare a spațiilor de joacă pentru copii. Aceștia nu au unde să facă sport și mișcare în cadru organizat și, mai ales, în siguranță.

Semnatarii petiției sunt cetățeni ai României, membrii Declic, oameni din toată țara. Au semnat și ne-au scris oameni din toată țara - părinți, mare parte dintre ei, care doresc să-și lase copiii să se joace în spații sigure și cât de cât amenajate, nu pe stradă. Strada nu este un loc de joacă, încurcă și trecătorii și traficul, nu e benefic pentru nimeni. Am pornit această inițiativă înaintea închiderii școlilor, în luna iunie, cam acum 2 luni”, a declarat Ancuța Carețu.

CITEȘTE ȘI:

Noua lege a spațiilor verzi obligă primăriile să facă „inventarul” parcurilor până în 2023. Ce impact vor avea reglementările asupra Clujului?

Ultimele Stiri
abonare newsletter