Educație

OFICIAL. Studenții UBB trebuie să se întoarcă FIZIC la facultate până la finalul lunii: „Continuăm cu proteste!”

Studenții Universității Babeș-Bolyai sunt nevoiți să se întoarcă fizic la facultate în Cluj, până la finalul lunii martie. Decizia de revenire în sistem clasic a fost aprobată, dar studenții vor protesta împotriva ei.

OFICIAL. Studenții UBB trebuie să se întoarcă FIZIC la facultate până la finalul lunii: „Continuăm cu proteste!” OFICIAL. Studenții UBB trebuie să se întoarcă FIZIC la facultate până la finalul lunii: „Continuăm cu proteste!”

 

 


În ciuda demersurilor luate de studenții reprezentanți din Senatul UBB pentru continuarea semestrului II în aceleași condiții în care a început, cursurile se vor desfășura față în față.

 


Astfel, studenții vor fi nevoiți să revină fizic în Cluj-Napoca, pentru continuarea cursurilor universitare:

„Bine v-am găsit. Astăzi, 14 Martie 2022, a avut loc ședința de Senat în cadrul căreia studenții reprezentanți au fost în unanimitate solidari cu dorințele studenților UBB de a reveni treptat și firesc la regimul clasic de învățământ, fapt exprimat prin votul ÎMPOTRIVĂ la întrebarea Sunteți de acord cu modificarea condițiilor de desfășurare a activităților academice în semestrul al II-lea al anului universitar 2021-2022, în condițiile ridicării stării de alertă, conform HCA nr. 2 391/9.03.2022?.


Decizia (https://tinyurl.com/zsb2tk5b) a fost aprobată în cadrul Senatului, în ciuda celor 25 de voturi împotrivă venite din partea studenților. În calitate de studenți reprezentanți în Senatul Universității am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere în cadrul ședinței, urmând să continuăm, totuși, demersurile împotriva anunțului venit din partea Ministerului Educației privind revenirea fizică. Cu toate acestea, decizia e acum la mâna decidenților Ministerului Educației.

Pe această cale vă invităm din nou să luați parte la protestul care va avea loc astăzi, 14.03, la ora 16:30 pe Strada Mihail Kogălniceanu 1, Cluj-Napoca, și să urmăriți viitoarele noastre anunțuri cu privire la alte inițiative în care vă puteți implica”, a anunțat Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB).


UBB propune o perioadă de tranziție

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție (https://senat.ubbcluj.ro/sedinta-senat-14-martie-2022/).

În sinteză, UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților, anunță conducerea universității.


„La anunțul autorităților că din 9 martie este necesară revenirea la formatul clasic, noi am militat prin diverse mecanisme pentru o variantă de tranziție rațională, și anume continuarea formatului existent. Dacă acest sistem a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar. Evident, examenele finale de semestru trebuie organizate în regim clasic (ca etapă standard de revenire), iar anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative). Autoritățile au aprobat doar o perioadă scurtă de tranziție, cu constrângeri de recuperare. 

Noi credem în continuare că variantă propusă inițial de UBB ar fi fost cea mai bună, fiecare urmând apoi să și-o adapteze la mijlocul semestrului II prin prisma autonomiei universitare (de la clasic, prin hibrid, până la online). Nu poți trata o universitate cu zeci de mii de studenți, venind din toate colțurile țării (nu mai vorbesc de cei din străinătate) într-un oraș scump, cu un profil complex (și la noi specializările tehnice/științe/vocaționale sunt deja în regim clasic sau hibrid, dar multe specializări socio-umane, cu numeroși studenți,  sunt în regim online), ca una care are doar câteva mii, majoritatea din propriul județ, cu resurse de spațiu care adesea exced nevoile studenților pe care îi au și cu specializări dominant vocaționale care au început deja de luni bune varianta clasică. Suntem în scop pe aceeași linie cu autoritățile – campusurile trebuie să reprindă viață -, dar vedem calea diferit. Ca instituție academică ne putem însă exercita autonomia doar în condițiile reglementărilor existente, astfel că decizia noastră trebuie înțeleasă în acest context.” a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Studenții UBB s-au declarat nemulțumiți de decizia impusă de Ministerul Educației, urmând să organizeze proteste și să transmită autorităților memorii cu privire la decizia luată de minister.

CITEȘTE ȘI:

Studenții UBB anunță protest împotriva noii decizii de a reveni fizic la facultate: „Au bulversat întreaga comunitate”

3 universități din Cluj-Napoca, în top 10 la nivel național

Ultimele Stiri
abonare newsletter