Educație

Credite de la Banca Europeană de Investiții, pentru studenții români! Două universități din Cluj sunt incluse în program

Studenții români pot avea acces la credite acordate de Banca Europeană de Investiții pentru a facilita studiul în universităţile de la noi din țară. Două universități clujene sunt incluse în acest program.

Studenți ai Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în clădirea instituției / Foto: Universitatea Babeș-Bolyai - Facebook Studenți ai Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în clădirea instituției / Foto: Universitatea Babeș-Bolyai - Facebook

 

 


Ministerul Educaţiei susţine accesul studenţilor la credite acordate de BEI - garanţii acordate de Banca Europeană de Investiţii cu sprijinul Comisiei Europene, fără taxe şi comisioane - pentru a facilita studiul în universităţile româneşti, a transmis, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

 


El a primit o delegaţie a BEI, condusă de vicepreşedintele Christian Kettel Thomsen.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

La întâlnire, organizată în format hibrid, au fost participat rectori şi membri ai echipelor de conducere a 30 de universităţi din România, dar şi reprezentanţi ai Uniunii Studenţilor.


„Temele de discuţie au vizat programele de investiţii ale BEI, repectiv schema de împrumuturi pentru studenţi şi programul de investiţii pentru universităţile din România. Programul de garantare a schemei de împrumuturi pentru studenţi, prezentat de echipa Fondului European de Investiţii (FEI), divizie a BEI, vizează îmbunătăţirea accesului la educaţie şi beneficiază de fonduri europene prin programul Invest EU.

Programul se aplică prin parteneriate încheiate exclusiv de universităţi sau grupuri de universităţi cu FEI şi vizează sprijinirea studenţilor pentru a studia în universităţi din ţara noastră. De acest program pot beneficia atât tineri din România, cât şi din alte state UE sau non-UE. Prin grupul-ţintă vizat, programul propus poate constitui un factor relevant pentru dinamizarea procesului de internaţionalizare a universităţilor din România”, a scris ministrul pe Facebook.


Două universități din Cluj, incluse în program

Programul de investiţii al BEI pentru universităţi, aflat în implementare, are un buget de 100 milioane euro.

Acest program se derulează pe baza acordurilor de împrumuturi încheiate de BEI cu Universitatea Politehnica din Bucureşti (2019), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (2020), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (2020) şi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (2022).

În prezent, se află în evaluare aplicaţia depusă de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie din Târgu Mureş.

„În a doua jumătate a anului 2022 va fi lansat un nou program de investiţii adresat universităţilor, cu un buget de până la 150 milioane euro. Proiectele ce urmează să fie finanţate în cadrul acestui program vizează construcţia, extinderea, renovarea şi reabilitarea infrastructurii universitare. Dialogul va continua la nivel tehnic, iar Ministerul Educaţiei susţine toate iniţiativele care contribuie la dezvoltarea învăţământului superior şi asigură sprijin studenţilor”, a completat ministrul Cîmpeanu. 

CITEȘTE ȘI:

Căminele UBB vor fi „verzi”. Universitatea a obținut 35 de milioane de euro de la BEI pentru dezvoltarea campusului

Studenții de la UTCN Cluj au construit un pod din SPAGHETE. Rezistă și la greutăți de 500 kg

Ultimele Stiri
abonare newsletter