Educație
Universitatea Babeș-Bolyai, mesaj pentru politicieni. „Pot avea un consultant dacă propun soluții onorabile în zona eticii academice”
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) susține că a observat „cu îngrijorare” acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă, „dar culminând cu recenta decizie a Curții Constituționale, care complică măsurile ce se pot lua în contextul plagiatului".
Rectorul UBB Cluj, Daniel David. Foto. Facebook Universitatea Babeș-Bolyai
Altfel spus, în acest caz concret, în loc ca retragerea titlului de doctor în cazul unui doctorat plagiat să fie făcută în mod natural și după bune practici academice internaționale de instituția care l-a acordat, iar apoi cei nemulțumiți să se poată adresa instanței, Curtea a stabilit că retragerea se poate face doar de către instanță (sigur, dacă o mai sesizează cineva), complicând astfel procesul și schimbând esența etică a unui astfel de demers.
„Am analizat cu atenție contextul în care ne aflăm și implicațiile acestuia în viitor asupra mediului academic românesc și a societății în general și am discutat cu partenerii internaționali (la solicitarea lor și/sau a noastră) pe marginea reacțiilor/măsurilor care se cuvin, pentru a proteja statutul mediului academic românesc (inclusiv al studenților/absolvenților) în aria academică internațională”, se arată într-un comunicat de presă al UBB.
Potrivit documentului citat, conducerea UBB mai susține că orice instituție academică, în baza autonomiei, are încă la dispoziție, dacă dorește, mecanisme interne de sancționare a abaterilor de la etică, „care pot merge în cazuri grave până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, alături de sancționarea persoanelor și unităților academice care girează abateri de la etica academică”.
„În plus, aceste mecanisme pot fi prinse în mecanismele mai generale de transparentizare și admitere în sistemul academic. UBB are aceste mecanisme în reglementările proprii și le va amplifica, nu doar ca protecție față de încercările mediului politic de a le minimiza, ci în acord cu evoluția standardelor internaționale din aria academică din care facem parte. Încurajăm toate instituțiile academice din țară să facă acest lucru, atât ca racordare naturală la bunele practici internaționale, cât și ca răspuns la mișcările de forță împotriva eticii academice și la îndoielile proiectate în acest context asupra noastră de mediul academic international”, mai transmite conducerea Universității Babeș-Bolyai.
Mai mult, conducerea UBB are și un mesaj pentru politicieni.
„Prin atitudinea constructivă pe care vrem să o avem ca motor al dezvoltării societății, factorul politic trebuie să știe că poate avea în UBB un consultant serios dacă dorește să propună cu bună credință soluții europene eficiente și onorabile în zona eticii academice, iar societatea are un actor academic dedicat nu doar dezvoltării unei societăți moderne bazate pe cunoaștere, ci și integrității academice ca model pentru o integritate dorită mai larg la nivelul societății. Dar pentru aceasta cu toții trebuie să avem grijă de protejarea autonomiei și libertății academice - chiar dacă uneori unii din afara mediului academic le înțeleg mai puțin -, deoarece numai așa putem deveni un sanctuar al cunoașterii și eticii - amenințate tot mai des într-o lume în care asistăm la o recrudescență a obscurantismului și iraționalității -, care să asigure dezvoltarea societății și bunăstarea oamenilor”, se mai arată în documentul citat.