Electric Castle

Nu s-au putut abţine la Electric Castle. Şoferi băuţi şi drogaţi, lăsaţi fără permisul de conducere

Polițiștii clujeni au acționat, din nou, în weekend, şi i-au oprit pe şoferii care mergeau sau se întorceau de la Electric Castle. Au foste efectuate peste 800 de testări cu aparatele alcooltest și aparatele drugtest.

Potrivit unui comunicat de presă, polițiștii au acționat pe tronsonul dintre municipiul Cluj-Napoca și comuna Apahida, precum și pe DN1C E576, tronsonul dintre municipiul Cluj-Napoca și Gherla.

“În urma abaterilor constatate, s-au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, valoarea totală a acestora fiind de peste 41.000 de lei. De asemenea, în cazul a 22 de conducători auto, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au dispus ca măsură tehnico-administrativă, reținerea permisului de conducere. În cazul a 17 autovehicule oprite pentru control în trafic și care au prezentat defecțiuni tehnice, s-au reținut certificatele de înmatriculare”, se arată în documentul citat.


Mai mult, în cadrul activităților, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 7 pentru consumul de substanțe stupefiante, 3 pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

“La data de 16 iulie, în jurul orei 20.00, polițiștii au oprit în trafic pentru control pe DN VOCE, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv, astfel că acesta a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Tot ieri, în jurul orei 20.10, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, în vârstă de 59 de ani, cetățean portughez. În urma verificărilor, polițiștii au constat că acesta nu deține permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Cluj.


Poliţiştii spun că acțiunile continuă și astăzi.

CITEȘTE ȘI:

Mașini noi pentru IPJ Cluj. Câte modele au primit agenții din întreg județul

BILANȚ. Peste 5.600 de permise reținute, 39 de morți pe șosele. Cifrele IPJ Cluj în 2019

Șoferul CTP acuzat că a condus sub influența alcoolului și-a dovedit nevinovăția. Ce spune IPJ Cluj?

Ultimele Stiri
abonare newsletter