Electric Castle
Interviu la EC. Trupa COMA, despre rock, peripeții la concerte și momente de neuitat: „Suntem cea mai «bătrână» tânără formație rock din România”
Trupa COMA este un nume de răsunet pe scena rock-ului românesc. Prezența la festivalul Electric Castle a fost o ocazie excelentă pentru a sta de vorbă cu artiștii și a afla mai multe despre activitatea lor și planurile de viitor.
Cătălin Chelemen (voce) și Dan Costea (voce, chitară), membri ai trupei COMA, au vorbit despre pasiunea pentru rock. FOTO: monitorulcj.ro
Trupa COMA inspiră noile generații de muzicieni rock din România și, ori de câte ori urcă pe scenă, reușesc să mobilizeze și să energizeze publicul cum puține trupe o fac. Într-un interviu acordat monitorulcj.ro în cadrul Electric Castle, Dan Costea (voce, chitară) și Cătălin Chelemen (voce), membri ai trupei COMA, au vorbit despre pasiunea pentru rock, despre prezența lor la Bonțida (unde vin deja pentru al cincilea an), dar și despre cum îi ajută social media să se promoveze și să descopere artiști noi.
Cei 24 de ani de activitate au adus în calea membrilor trupei tot felul de peripeții, pe care cei doi și le amintesc cu amuzament, fie că a fost vorba de momente plăcute sau mai puțin plăcute. Într-o atmosferă relaxată, cei doi au vorbit despre bucuria de a reveni la Electric Castle, despre setlist-ul de vineri seară, dar și despre evoluția muzicii rock românești.
Reporter: Cum e să fiți înapoi la Electric Castle, la Cluj?
Cătălin: Întotdeauna o plăcere.
Dan: E o plăcere de fiecare dată. Este absolut minunat și de abia așteptam. Când am fost anunțați, anul trecut prin noiembrie, că vom cânta, tot în Cluj eram, la un show. A venit la noi cineva de la Electric și ne-a spus „vreau să vă dau prima dată vestea. O să cântați la Electric și anul viitor”.
R: A câta oară cântați la Electric Castle?
Dan: Am fost de două ori la scena mică, iar la scena mare asta este a treia oară.
Cătălin: Prima dată am cântat pe o ploaie îngrozitoare, de am intrat în apă până la genunchi, inclusiv cu instrumentele... uitasem niște chestii pe scenă și cânta Deliric deja cu orchestra. S-a dus Nicu „stai că mă duc eu să le iau!”. I-am zis „păi stai mă” și a plecat repede.
Dan: Nicu era tehnicianul nostru de atunci.
Cătălin: Și eu eram prin ape, doamne ce oribil a fost cum am ajuns în camera de hotel. Am zis „cum poți să pleci la festival cu cortul?” când poți să ai o cameră de hotel.
Dan, în șoaptă: Eu eram cu cortul atunci.
Cătălin: Lucrurile se adună, prea puțin contează a câta oară suntem aici. Contează că atunci când începi să-ți aduci aminte, nu se mai termină poveștile. Te bucuri că ai fost. Pe de altă parte, Clujul e orașul preferat al soției mele, ea a făcut facultatea aici. E o altfel de încărcătură.
R: Despre setlist-ul din seara aceasta ce ne puteți spune?
Dan: O să cântăm și piese noi, și piese foarte noi, și piese vechi... o să fie o „sălățică” cu de toate, energică!
Cătălin: O să fie o „sălățică” aprigă!
R: Cum vă pregătiți pentru concert, de obicei? Aveți o rutină?
Dan: Cred că repetițiile sunt sfinte. Încercăm să le facem de cât mai multe ori și să fim cât mai mulți la sală, dar suntem șase și ne adunăm de fiecare dată foarte greu. Măcar una, două repetiții trebuie să fie cu toți șase. Deși stabilim înainte repetiții cu câte 4-5 oameni, la ultimele două trebuie să fim toți și să tragem linie, să vedem ce s-a întâmplat, cum mergem la show.
Cătălin: În culise e fiecare cu spirala lui.
Dan: Ne căutăm unii pe alții - „bă, unde-i Cătă, hai că intrăm în 5! Hai, hai, hai!”
R: Cum vedeți situația actuală a industriei rock față de cum era acum 20 de ani, când ați început?
Dan: Eu mă bucur sincer că suntem, în opinia mea, cea mai „bătrână” formație tânără, cum ar veni. Adică pe lângă „monștrii” rock-ului, care erau și au rămas în continuare de zeci de ani în România, a ajuns și COMA să fie o formație mare și, iată, pe scena mare a festivalului. Dar și noi avem 20 de ani de când cântăm, adică oricum suntem și noi bătrâni deja, știi? Mi se pare funny că e așa. S-au schimbat lucrurile, pentru noi e bine. Avem un public, avem o „gălăgie” de oameni care ne ascultă, vin la concerte și ne fac să ne simțim bine, apreciați și doriți în continuare, după atâția ani.
Cătălin: Ca situație, nici nu știu dacă rock-ul a avut vreodată o situație... E loc pentru toată lumea. Atât timp cât mai este loc pentru noi și pentru cei care au început odată cu noi, e bine.
R: Voi cum descoperiți trupe noi?
Cătălin: Îți ajung la urechi tot felul de lucruri. Cu unele rezonezi mai puternic, cu unele mai puțin. Pe acelea cu care rezonezi mai puternic ai tendința să le aprofundezi, la fel cum făceam și când eram mici. Noi venim dintr-o perioadă, secolul trecut, în care nu exista internet. Nu știu dacă generațiile de acum știu cum funcționau lucrurile pe atunci: dacă tu dădeai peste o formație sau îți plăcea o melodie, trebuia să întrebi din om în om ca să afli mai multe despre formația respectivă. Se scria în ziar! Erau niște rubrici în care dădeai anunț: „Bună ziua, caut album pentru cutare. Dacă îl are cineva...” și îți dădeai adresa. Așteptai după acasă, verificai cutia poștală, că poate primeai o scrisoare de la o persoană care îți spunea „Îl am eu și sunt în Iași”! Acum lucrurile sunt mult mai ușoare. Îți ajunge la urechi ceva, îți place, imediat cauți mai departe și aprofundezi. Acum auzi la radio, vezi pe internet, e cineva care ascultă muzică, vii la festival... e mult mai ușor să ajungi la informație.
Dan: Eu am descoperit o formație foarte frumoasă făcută de un tip de la NOFX, de Fat Mike, se numește Codefendants. Sunt geniali, n-am întâlnit o formație în ultimii ani care să sune atât de bine, mă bucur că i-am descoperit. Check them out! Au scos un album și sunt foarte șmecheri. Acum patru ani am descoperit Igor, o formație din Franța, foarte șmecheră.
Cătălin: La Electric Castle sâmbătă va cânta o formație care se numește Brutus, care mi-a fost arătată de către Hefe (n.r. - DJ-ul formației) și este extraordinară, cu o fată care cântă la tobe și voce... îți taie sufletul în două.
R: Ascensiunea social media cum v-a afectat, v-a ajutat mult să vă promovați?
Dan: Ne ajută, cum să nu. Mă bucur că există varianta asta și că poate oricine să te asculte, dacă știi să te promovezi. Din păcate, noi nu suntem atât de implicați să folosim aceste pârghii ca să ne facem muzica ascultată de mai multă lume, nu avem om angajat la social media. Facem noi ce putem din ce știm, dar poate ar trebui să dăm cuiva frâiele acestei „căruțe” sau acestui „Ferrari”...
Cătălin: Căruță pe care s-o transforme într-un Ferrari!
Dan: Da, exact. Cu siguranță este un lucru uimitor. Poți face un TikTok, de exemplu, dar eu nu știu cum să fac asta. Nu am răbdare să mă uit la alea în continuu... îți pierzi mințile, viața, să tot dai skip, next, next cum face taică-meu de exemplu. El e pe TikTok, fiert! Se pare că merge la tineret și la pensionari.
Cătălin: Dintr-odată poți să oferi ce ai și să fie văzut foarte ușor.
R: Mai sunt alți artiști la Electric Castle pe care ați vrea să-i vedeți?
Dan: Băi, eu știi ce n-am văzut niciodată, și nu că vreau neapărat să mă țin de noul curent muzical care deja nu mai este nou, dar vreau să văd Șatra Benz! Sunt curios cum sunt live. Am văzut niște chestii cu ei și sunt curios cum sunt. Și Iggy Pop, că e o legendă. Știu două melodii, dar vreau să-l văd. Voiam să văd și The Chemical Brothers, dar nu mai vine.
R: Ce peripeții ați avut la concerte, inclusiv la Electric Castle?
Dan: La Electric, asta cu apa până la genunchi a fost foarte drăguță. A fost foarte multă ploaie și nu știam dacă ne mai întoarcem cu sculele întregi acasă.
Cătălin: N-am ajuns așa de ud acasă niciodată în viața mea...
Dan: Trebuia să avem un concert în Arad, unde ne-au așteptat organizatorii într-un părculeț, cu o priză și două boxe și au zis „cântați”. Noi venisem cu trenul, fără tobe - în mod normal sunt tobe la locație. Am zis „domnule, nu putem să cântăm așa, dați-ne bani să plecăm acasă”. Zice „nu vă dăm niciun ban!”, i-am zis „facem scandal! Eu apar la televizor și o să zic!”
Cătălin: „Nu vă dăm bani că n-ați cântat”. Păi n-am cum să cânt!
Dan: Păi n-am cu ce să cânt! E un prelungitor cu trei prize, ce fac cu el? Ne-a zis „dumneavoastră sunteți formația, trebuia să veniți cu scule”. Asta se întâmpla la început de 2000, cam prin 2002.
R: Întâmplări ieșite din comun cu fanii ați avut?
Dan: Nu e de rău... i-a zis un fan „Banană” lui Gogoașă (Sorin Petrescu- n.r.). Unul rupt de beat zicea „unde e Banana, unde e Banana?”. Dar nu știu, peripeții nasoale nu cred că am avut. Ce m-a surprins plăcut a fost un moment foarte frumos în Parcul Cișmigiu, când am avut un concert acustic. Acel concert a început cu lumea stând jos și pe la a patra piesă, la un semn, pur și simplu au început să se ridice în timpul unui refren și să vină spre scenă, să se lipească toți de scenă. Și s-au ridicat toți, un „munte” de lume, vreo 2.000 de oameni, și au început toți să vină spre scenă și erau foarte fericiți. Noi eram foarte fericiți, s-a ridicat părul de pe mine, am început să plâng în mine, m-am întors cu spatele, că nu mai puteam să stau cu fața la oameni de emoție și de bucurie. Ăsta a fost un moment extraordinar pentru mine.
R: Ce planuri de viitor aveți?
Cătălin: Să trăiesc cât mai mult posibil. 🙂
Dan: Dar planul este săăăă... crezi în bine! Vreau să lansăm cât mai repede muzică nouă, asta îmi doresc. Avem o grămadă de melodii care stau „la portiță” și așteaptă să fie primite și ele în „incinta de joacă” a formației și să le prezentăm și oamenilor, că avem o grămadă de cântecele frumoase.
Interviu realizat de Diana Cîmpean și Carmen Lucuț.
CITEȘTE ȘI:
