Electric Castle

Surprize pentru festivalierii care vor participa la Electric Castle. Pre Swap Point, Bus Station și Electric Offers.

Orașul vibrează, atmosfera este electrizantă, iar în Iulius Mall Cluj se simte deja vibe-ul de la Electric Castle.

Festivalieri la Electric Castle/ Foto: Roxana MAURA - monitorulcj.ro Festivalieri la Electric Castle/ Foto: Roxana MAURA - monitorulcj.ro

 

 


Primul pas spre festival începe la Iulius Mall Cluj, unde este amplasat un Pre Swap Point, dar și stația de bus, de unde vei pleca direct spre Bonțida. S-a pregătit și Electric Offers personalizate, pe care le poți consulta și online.

 


Ești pregătit pentru Massive Attack, Sean Paul sau Nina Kraviz? În perioada 17 – 21 iulie 2024, Electric Castle reunește în Bonțida unii dintre cei mai apreciați artiști internaționali. Vino în Iulius Mall Cluj să îți iei brățara de festivalier! În perioada 10 – 16 iulie, standul de Pre Swap Point se va afla în Atriumul Principal și va fi deschis în intervalul orar 10.00 – 22.00, iar în perioada 17 – 19 iulie, standul va fi la etajul Iulius Mall, zona Nike, deschis în același interval orar. 

Mai mult, după ce intri în posesia brățării, te așteptăm să descoperi Electric Offers pe care le-am pregătit special pentru tine. 


Promoții personalizate pentru festivalieri

Fiecare zi de festival este o oportunitate ca tu să îți pui în valoare personalitatea prin ținute create cu piese statement. În perioada 10 – 24 iulie, dacă vii cu brățara Electric Castle în magazinele înscrise în campanie, ai promoții personalizate și poți să îți creezi outfit-uri „electrice”. Il Passo și U-man, partenerii principali ai campaniei, s-au pregătit cu oferte inedite gândite pentru festivalieri. Consultă catalogul online pentru inspirație, dar și să vezi ce branduri afișează promoții festivaliere!

După ce te pui la punct cu brățara și ținutele, ești gata de festival! Bus station-ul se află la Iulius Mall Cluj, în zona intrării principale . Dacă vii cu mașina până în Cluj, trebuie să știi că, în baza brățării Electric Castle, poți beneficia de abonamente speciale în parcarea Iulius Mall: 24 de ore – 40 lei, iar pentru 5 zile – 100 de lei.


Totodată, a fost suplimentat numărul autobuzelor care îi vor transporta pe festivalieri din Cluj-Napoca în Bonțida și înapoi. Autobuzele pleacă de la Expo Transilvania și de la Iulius Mall, dar și din centrul localității Bonțida, non-stop, pe toată durata festivalului. Față de anul trecut, numărul autobuzelor a crescut cu 25% și organizatorii estimează că în orele de vârf, durata de așteptare nu va depăși 30 de minute.

Biletele de autobuz pot fi cumpărate online sau din stațiile de autobuz. Un bilet de autobuz costă 35 de lei/cale și poate fi folosit pentru orice călătorie în timpul festivalului.


Cu trenurile Electric Castle sau CFR

Călătoria cu trenul este opțiunea cea mai avantajoasă pentru a ajunge la festival, întrucât nu este afectată de traficul rutier. În plus, numărul trenurilor dintre Cluj-Napoca și Bonțida a crescut cu 40% față de anul trecut. Doar participanții la festival vor avea voie în acest tren. Un bilet costă 35 de lei pentru călătoria completă de la Cluj la Bonțida, iar biletele pot fi achiziționate online.

Pe perioada festivalului, orice tren CFR care trece pe aici va avea oprire la Bonțida. Ia trenul până la stația Bonțida. Odată ajuns la Bonțida, va trebui să parcurgi aproximativ 40 de minute pe jos până la intrarea în festival.

Orarul trenurilor care pleacă din Gara Cluj spre Bonțida: 

Miercuri: 17:24; 19:20
Joi: 16:10; 17:24; 17:51; 19:20; 20:10
Vineri: 16:10; 17:24; 17:51; 19:20; 20:10
Sâmbătă: 14:34; 16:10; 17:24; 17:51; 19:20; 20:10
Duminică: 14:34; 16:10; 17:24; 19:20

Orarul trenurilor| Foto: Electric Castle - Facebook

Cu mașina

Principala rută de acces către festival este dinspre Răscruci (cu excepția rulotelor), nu Bonțida, traseul corect fiind semnalat prin indicatoare rutiere în drumul către castel. 

 Foto: Electric Castle - Facebook

Biletul pentru parcare poate fi cumpărat online.

Accesul în festival cu mașina| Foto: Electric Castle - Facebook

De asemenea, și persoanele care decid să vină cu taxi-ul la festival vor avea un spațiu amenajat în apropiere de festival.

Accesul cu taxi-ul| Foto: Electric Castle - Facebook

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Trupa Queens of the Stone Age NU mai vine la Electric Castle. Organizatori: „Am așteptat cu nerăbdare acest concert”

Evită aglomerația la intrarea în festivalul Electric Castle. Îți poți (pre)schimba biletul cu brățară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter