Electric Castle
Emil Boc susţine Electric Castle şi după ambuteiajul din acest an: "Electric Castle are viitor. Trenul Metropolitan va rezolva problema traficului"
Emil Boc a vorbit despre probleme care au apărut săptămâna trecută cu ocazia Festivalului Electric Castle.
Traficul pe mai multe străzi din Cluj-Napoca a fost blocat la finalul săptămânii precedente cu ocazia festivalului Electric Castle. Alin Tişe şi Emil Boc au fost contestaţi dur de participanţi pentru lipsa de infrastructură rutieră, iar primarul Clujui a anunţat că lucrurile se vor îndrepta după realizarea trenului Metropolitan.
"Electric Castle are viitor în Cluj. Trenul Metropolitan va rezolva problema traficului către Bonţida. Până la anu cu siguranţă nu vom reuşi să îl facem pentru că proiectul este doar pe hârtie, dar în 2021 dacă nu se modifică nimic în cadrul Comisiei Europene şi vom primi finanţarea europeană promisă vom începe lucrările", a declarat Emil Boc la un post local de radio.
Edilul oraşului a declarat că românii nu mai acceptă compromisuri, iar societatea se schimbă în bine datorită generaţiei tinere.
"România se schimbă în bine şi iese din comunismul mental prin această generaţie tânără. Am ieşit de vreo 30 de ani scriptic din comunism, dar din nefericire sunt multe lucruri care au rămas de atunci. Tineretul nu mai acceptă lucrurile făcute pe jumătate, dar tineretul vrea o ţară ca afară. Sunt doi agenţi importanţi care vor să schimbe această ţară: tineretul şi cei care au fost plecaţi şi s-au întors în ţară.", a completat Boc intervenţia.