Externe

14 români, arestați în Italia pentru clonare de carduri. Hoții au achiziţionat produse scumpe, inclusiv tablete şi telefoane smart

Poliţia italiană a anunţat miercuri că a arestat 14 cetăţeni români membri ai unei bande suspectate că a comis 20 de retrageri frauduloase de bani de la bancomate, transmite ANSA.

14 români au fost arestați în Italia pentru clonare de carduri/ Foto: pixabay.com 14 români au fost arestați în Italia pentru clonare de carduri/ Foto: pixabay.com

 

 


Banda clona cărţi de credit şi PIN-uri pentru a opera furturi din conturi bancare prin bancomate de pe teritoriul Italiei.

 


Arestările au avut loc la Ancona, în regiunea Marche.

Toţi suspecţii sunt cetăţeni români, au vârste cuprinse între 29 şi 59 de ani şi, conform poliţiei italiene, antecedente penale îndelungate. Cu datele furate, hoţii au achiziţionat produse scumpe, inclusiv tablete şi telefoane smart.


Ei au fost acuzaţi de furt cu circumstanţe agravante, deţinere de bunuri furate şi falsificare de instrumente de plată altele decât numerar.

Investigaţiile desfăşurate între septembrie 2020 şi ianuarie 2021 au scos la iveală 20 de infracţiuni, comise în provinciile Ancona, Bologna, Rimini, Ferrara, Forli-Cesena, Macerata, Chieti, Livorno, Verona, Novara şi Fermo, a mai precizat poliţia.


Cele 20 de victime identificate aveau vârste între 59 şi 89 de ani, menţionează aceeaşi sursă.

 

CITEȘTE ȘI:

Un român, implicat în atacurile cibernetice rusești asupra site-urilor din România! A fost arestat de poliția britanică

Şofer român de TIR, arestat în SUA pentru transport de cocaină în valoare de 1,8 milioane de euro

Ultimele Stiri
abonare newsletter