Externe
Germania anunță că susține aderarea României la spațiul Schengen
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania susține România la aderarea la Schengen. Despre acest lucru, ministrul de Externe al României a spus că este un anunț extrem de important pentru români.
Germania anunță că susține aderarea României la spațiul Schengen / Foto: depositphotos.com
Declaraţia cancelarului Olaf Scholz privind sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen a României „este un anunţ extrem de important, pentru că este pentru prima oară când Germania, la cel mai înalt nivel, anunţă, în mod necondiţionat, susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a afirmat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, la Digi 24.
Şeful diplomaţiei române a adăugat că Scholz „a spus foarte clar că România, alături de celelalte state candidate în acest moment, îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderare şi că va susţine personal acest demers”.
„Este un anunţ foarte important, care vine în completarea susţinerii pe care şi Franţa, prin preşedintele Macron, cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o în România, în luna iunie, l-a făcut în acelaşi sens şi trebuie spus de asemenea, foarte clar, că aceste anunţuri sunt rezultatul demersurilor şi discuţiilor pe care le-a purtat preşedintele României cu cei doi lideri europeni, cu diverse ocazii”, a adăugat Aurescu.
Ministrul a spus că demersurile politico-diplomatice în sensul aderării la Schengen „continuă şi au continuat şi în ultima perioadă”.
Întrebat dacă se aşteaptă la un mesaj asemănător din partea părţii olandeze, Aurescu a răspuns: „Noi continuăm demersurile noastre active la toate nivelurile faţă de toţi partenerii noştri europeni, atât către cei care au exprimat deja acest sprijin în ultimii ani sau mai recent şi de asemenea, evident, şi faţă de Olanda”.
Bogdan Aurescu a scris pe Twitter că aderarea la Schengen este „un ţel extrem de important pentru cetăţenii români”.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: