Externe
Rușii, mai depresivi de când a început războiul în Ucraina! Cheltuielile pentru antidepresive au crescut cu 70%
De când a început războiul din Ucraina, vânzările de antidepresive și consultații le la psihologi au explodat în Rusia. Mulți ruși simt stări de anxietate și sunt din ce în ce mai îngrijorați de conflictul pornit de Putin.
Imagine din timpul războiului din Ucraina, pornit de Rusia / Foto: depositphotos.com
Vânzările de antidepresive şi consultaţiile la psihologi au explodat în Rusia în perioada scursă de la începerea invaziei în Ucraina, o stare de anxietate punând stăpânire pe tot mai mulţi ruşi, din ce în ce mai îngrijoraţi de un conflict pe care iniţial s-au străduit să-l ignore, scrie joi AFP.
Anunţul din luna septembrie al preşedintelui Vladimir Putin de mobilizare a sute de mii de rezervişti a adus acest conflict în viaţa cotidiană a numeroase familii în Rusia. Pe lângă şocul provocat de mobilizarea parţială, împotmolirea conflictului şi declaraţiile tot mai alarmiste ale Moscovei ce agită ameninţarea nucleară amplifică teama.
„Nu mai supraviețuiesc decât cu antidepresive”
După anunţarea începerii ofensivei în Ucraina, pe 24 februarie, „timp de două luni nu am mai plecat de acasă, nimic nu mai avea sens”, spune o moscovită în vârstă de 22 de ani, studentă la Informatică, mărturisind că de atunci „nu supravieţuieşte decât cu antidepresive, la fel ca mulţi dintre prietenii” săi. Anxietatea sa a crescut şi mai mult după anunţul mobilizării, de teama că fratele sau tatăl ei ar putea fi chemaţi în armată.
La sfârşitul lunii septembrie, după anunţul mobilizării parţiale, 70% dintre ruşi recunoşteau că sunt „stresaţi”, un procent record niciodată înregistrat înainte de institutul de sondare FOM, favorabil Kremlinului.
O lună mai târziu, Centrul Levada, un institut independent, observa că aproape 9 ruşi din 10 se declarau „îngrijoraţi” de situaţia legată de Ucraina.
Iar ultimele declaraţii ale Kremlinului nu sunt de natură să liniştească populaţia. La sfârşitul lunii octombrie, când Putin a spus că lumea traversează „deceniul cel mai periculos, cel mai imprevizibil (...) după al Doilea Război Mondial”, vecinii studentei menţionate mai sus au început să amenajeze un adăpost antiaerian în parcarea subterană a imobilului lor.
Cheltuielile pe antidepresive au crescut cu 70%
În această ambianţă, cheltuielile pentru achiziţia de medicamente antidepresive au crescut cu 70% şi cele pentru calmante cu 56% în primele luni ale anului în curs, faţă de perioada similară a anului trecut. Au crescut şi adresările la psihologi, de pildă serviciul de consultaţii psihologice online YouTalk înregistrând o creştere a cererilor cu 40% după anunţul mobilizării parţiale.
Îngrijorarea se manifestă atât în rândul ruşilor ce resping ofensiva armatei ruse împotriva Ucrainei, cât şi în rândul celor care o susţin. Pentru că, pe lângă teama provocată de războiul în sine, apare şi depresia provocată de sentimentul de dezamăgire faţă de evoluţia nefavorabilă a acestui război pentru Rusia. „Ce poate fi mai rău decât un război lansat? Un război pierdut”, spune preocupat un rus, care la începutul conflictului era „încântat şi mândru” de ţara sa.
„Că sunt pentru sau împotriva operaţiunii (militare în Ucraina), toţi sunt îngrijoraţi pentru viitor”, rezumă un neurolog din Moscova, care la rândul său a remarcat o creştere cu un sfert a numărului pacienţilor săi care au apelat la antidepresive după luna februarie.
Un celebru medicament antidepresiv a dispărut deja din farmaciile ruseşti, iar cetăţenii ruşi „s-au grăbit să-şi facă stocuri din alte medicamente încă disponibile, şi au făcut bine”, întrucât sancţiunile occidentale ar putea afecta şi importul acestora, spune acelaşi neurolog.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: