Externe

Maia Sandu susține că Republica Moldova poate deveni stat membru UE până în 2030: „Cred că e nevoie de un efort mai mare din partea Guvernului”

Republica Moldova ar trebuie să devină stat membru al Uniunii Europene până în 2030, apreciază președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a declarat că e nevoie de un efort mai mare din partea guvernanților pentru a face ca proiectul de țară al Moldovei să se concretizeze.

Maia Sandu: Moldova ar putea deveni stat membru UE până în 2030/ captură foto Maia Sandu Facebook.com Maia Sandu: Moldova ar putea deveni stat membru UE până în 2030/ captură foto Maia Sandu Facebook.com

 

 


Guvernul țării vecine ar trebui să facă un efort mai mare pentru a îndeplini condițiile impuse de UE odată cu oferirea Moldovei a statutului de țară candidată la aderare. 

„Am avut acum câteva săptămâni o ședință a Comisiei pentru integrare europeană, am discutat un raport pe implementare, dar e nevoie ca Guvernul să se miște mai repede. 


Aceasta este o prioritate pentru noi toți. Integrarea europeană este proiectul nostru de țară, nu avem altă șansă și altă oportunitate prin care să putem să ne asigurăm și o dezvoltare liberă și pașnică și, în același timp, să asigurăm creșterea nivelului de trai al populației suficient de repede. 

De aceea, da, aștept în primele zile din următorul an să avem următoarea ședință a acestei Comisii și aștept un raport de la Guvern. Cred că e nevoie de un efort mai mare din partea Guvernului, așa încât să ne asigurăm că toate condițiile sunt îndeplinite impecabil și la timp, până vine misiunea de evaluare a Uniunii Europene. 


CITEȘTE ȘI:
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a venit la Cluj. Participă la o conferință la UBB

Este foarte important pentru noi să începem discuțiile despre următoarea etapă, următoarea etapă fiind inițierea discuțiilor despre negocieri”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei intervenții televizate publice, potrivit agora.md

„Așteptările mele sunt destul de ambițioase. Eu cred că noi trebuie să devenim stat membru până la sfârșitul acestui deceniu”, a mai declarat Sandu.


Republica Moldova și Ucraina au primit la 23 iunie 2022 statutul de țări candidat la aderarea la Uniunea Europeană. 

Comisia Europeană a stabilit o listă de măsuri pe care trebuie să le întreprindă Republica Moldova după obținerea statutului. Printre acestea se numără finalizarea ceor mai importanți pași ai reformei justiției, îndeplinirea angajamentelor privind lupta împotriva corupției, consolidarea luptei împotriva crimei organizate, precum și finalizarea reformei managementului financiar public.

CITEȘTE ȘI:

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a venit la Cluj. Participă la o conferință la UBB

Ultimele Stiri
abonare newsletter