Externe
Zeci de mii de credincioși vor asista la tradiționala binecuvântare „Urbi et Orbi” a Papei Francisc
Zeci de mii de credincioşi creştini se află în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, în așteptarea binecuvântării Papei Francisc.
Zeci de mii de credincioși așteaptă binecuvântarea Papei Francisc/Foto Vaticannews/youtube.com
Piața Sf. Petru este plină de oameni la această oră, în așteptarea Papei Francisc care, după oficierea slujbei urmează să pronunţe tradiţionala binecuvântare „Urbi et Orbi”.
Sâmbătă seară, suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, care a fost spitalizat săptămâna trecută, a prezidat timp de două ore şi jumătate vigilia pascală a Învierii Domnului în bazilica Sfântul Petru din Roma, în prezenţa unui public alcătuit din aproximativ 8.000 de persoane.
„În faţa puterii răului (...), a logicilor de calcul şi a indiferenţei care par să guverneze societatea, a cancerului corupţiei, a propagandei nedreptăţii, a vânturilor îngheţate ale războiului”, papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi „să regăsească amintirea care regenerează speranţa”, potrivit vaticannews.va
Duminică, papa Francisc a oficiat slujba de Înviere la ora locală 10:00 (08:00 GMT), iar credincioșii așteaptă pronunţarea binecuvântării „Urbi et Orbi”, prin care suveranul pontif face în mod tradiţional un tur de orizont al conflictelor de pe planeta noastră.
La fel ca în 2022, mesajul său ar urma să fie marcat de războiul din Ucraina, dar şi de reaprinderea tensiunilor în Orientul Apropiat şi de recentele naufragii prin care mai mulţi migranţi şi-au pierdut vieţile în Marea Mediterană.
Săptămâna Mare şi Paştele, care comemorează moartea şi învierea lui Hristos, reprezintă în calendarul catolic principalul eveniment al anului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: