Externe

Inundațiile scapă de sub control în nordul Italiei. 5 persoane au murit și mii de locuitori au fost evacuați. VIDEO

Cinci persoane au murit şi mii de rezidenţi au fost evacuaţi din locuinţe în urma inundaţiilor devastatoare care s-au abătut asupra regiunii italiene Emilia-Romagna.

Cinci persoane au murit şi mii de rezidenţi au fost evacuaţi din locuinţe în urma inundaţiilor devastatoare care s-au abătut asupra regiunii italiene Emilia-Romagna/ Foto: Gian Luca Zattini Sindaco - Facebook Cinci persoane au murit şi mii de rezidenţi au fost evacuaţi din locuinţe în urma inundaţiilor devastatoare care s-au abătut asupra regiunii italiene Emilia-Romagna/ Foto: Gian Luca Zattini Sindaco - Facebook

 

Bilanţul provizoriu al inundaţiilor care au lovit regiunea Emilia-Romagna, nordul Italiei, a crescut miercuri la cinci morţi, în timp ce mii de persoane au fost evacuate, au anunţat autorităţile, aleşii locali avertizându-i pe locuitori că sunt în continuare în pericol.


 

„Numărul victimelor confirmate a ajuns la cinci, două cadavre tocmai au fost descoperite în oraşul Forli. În total, avem trei victime în Forli, una în Cesena şi una în Cesenatico, care ar putea fi un bărbat de naţionalitate germană care a fost dat dispărut de câteva zile la Rimini”, a declarat un oficial al prefecturii din provincia Forli-Cesena.


Străzile mai multor localităţi au fost acoperite de apă după ploile abundente. Pe plan local, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat până la 15 centimetri de ploaie şi numeroşi locuitori au fost nevoiţi să se urce la etajele caselor sau pe acoperişul locuinţelor.

Serviciile de urgenţă au evacuat mii de persoane, salvând copii şi bătrâni, cu ajutorul elicopterelor sau al bărcilor pneumatice. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, locuitorii din Forli, unde a fost găsită prima victimă, au fugit desculţi, şocaţi, în întuneric, cu apa până la piept, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.


„Este sfârşitul lumii”, a scris primarul din Forli, Gian Luca Zattini, pe Facebook.

Primarul oraşului Bologna, Matteo Lepore, a îndemnat populaţia să fie extrem de prudentă. Ar trebui „mai presus de toate să nu vă urcaţi în maşină, ci să urcaţi la primul etaj al caselor şi, dacă nu există etaj, să evacuaţi locuinţa”, a scris el pe Instagram.


Agenţia pentru Protecţie Civilă a anunţat că 14 râuri au ieşit din matcă şi 23 de oraşe au fost inundate.

„Aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate, însă acest număr ar putea creşte", a declarat ministrul Protecţiei Civile, Nello Musumeci, pentru Radio 24.


Prim-ministrul Giorgia Meloni şi-a exprimat ''întreaga solidaritate cu populaţia afectată” şi a scris pe Twitter că guvernul urmăreşte situaţia îndeaproape şi este pregătit să ofere asistenţă. Regiunea Emilia-Romagna a fost deja afectată în urmă cu două săptămâni de ploi abundente care au provocat inundaţii şi alunecări de teren care s-au soldat cu moartea a două persoane. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Comemorarea victimelor inundațiilor din 1970! Apele au distrus 4.000 de case și au omorât 56 de sătmăreni

Lacul Gilău din Cluj, plin de lemne și gunoaie aduse de torenți. Mai multe râuri din județ, sub cod galben de inundații. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter