Externe
România pledează pentru un termen clar, în 2024, pentru aderarea completă la spațiul Schengen
România vrea un termen clar în anul 2024 pentru aderarea la spațiul Schengen, atât aerian, cât și terestru.
România pledează pentru aderarea completă la Schengen / Foto: depositphotos.com
România pledează să existe un termen clar, cât mai apropiat în anul 2024, pentru accederea în spaţiul de liberă circulaţie cu frontierele terestre, dincolo de aderarea la Schengen cu frontierele aeriene, au declarat, vineri, pentru agerpres.ro, surse politice.
În cursul zilei de joi, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-au întâlnit cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Întrevederea a avut loc la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja reuniunii Consiliului European, care are loc la Bruxelles.
Până în prezent, arată sursele citate, Austria a avansat doar propuneri privind frontierele aeriene. Austria „a regresat” în poziţia sa și nu mai dorește să discute aderarea cu frontierele terestre în cursul anului viitor, dar nici conexiunea între intrarea cu frontierele aeriene şi cea cu frontierele terestre.
CITEȘTE ȘI:
Condițiile Austriei pentru intrarea României în spațiul Schengen. „Dacă sunt îndeplinite, suntem de acord”.
Austria acceptă ridicarea granițelor aeriene pentru România. Frontierele terestre ale spațiului Schengen rămân închise
Gestul Austriei este considerat a fi „insuficient”, motivaţia acestei ţări fiind aceea de a scăpa de cât mai mulţi migranţi de pe teritoriul său. Aceasta este una dintre condiţiile puse pentru decizia de aderare cu spaţiul aerian, scrie în continuare agerpres.ro.
Potrivit Comisiei Europene, nu poate fi deschis spaţiul aerian pentru Schengen, iar intrarea cu spaţiul terestru să fie lăsată incertă. În acest context este „absolut necesară o secvenţialitate foarte bine stabilită” şi definită în înţelegerea între părţile implicate.
Sursele citate mai precizează că abordarea României este întemeiată pe convingerea preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie sprijiniţi mai ales românii care, în număr foarte mare, vin sau pleacă în străinătate cu maşina şi care petrec foarte mult timp în trafic şi la graniţă, asemenea transportatorilor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: