Externe
Escrocherii în bandă organizată. 62 de preoţi au căzut victime în Franța.
Aflat în închisoare, suspectul s-a prezentat drept poliţist, jandarm sau magistrat unor preoţi pentru a sustrage bani de la aceştia. 62 de preoți au căzut victime.
Aflat în închisoare, suspectul s-a prezentat drept poliţist, jandarm sau magistrat unor preoţi pentru a sustrage bani de la aceştia/ Foto: pixabay.com
Aflat în închisoare, suspectul s-a prezentat drept poliţist, jandarm sau magistrat unor preoţi pentru a sustrage bani de la aceştia: cel puţin 62 de preoţi au fost victime în Franţa ale unei „escrocherii în bandă organizată”, relatează vineri AFP citat de Agerpres.ro
Un număr de 18 presupuşi escroci au fost arestaţi miercuri în nord-vestul Franţei, potrivit unor surse poliţieneşti şi judiciare.
Nouă din trei - şase bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani - s-au prezentat vineri în faţa instanţei judiciare din Le Havre şi vor fi judecaţi pe fond la 16 mai. Faptele au avut loc în perioada aprilie 2020 - februarie 2024.
În vârstă de 35 de ani, „creierul” operaţiunii este în prezent încarcerat după ce a fost condamnat în 2021 pentru fapte similare.
El lua legătura cu preoţii din închisoare, se prezenta drept jandarm, poliţist sau magistrat, menţiona cercetări pentru fraudă şi obţinea astfel datele bancare ale victimelor. De asemenea, spunea uneori că fusese căsătorit de unul dintre preoţi şi că se află în mari dificultăţi financiare. Poliţia a identificat 62 de victime ale acestei escrocherii în toată Franţa, cu vârste cuprinse între 69 şi 94 de ani. Prejudiciul a fost estimat la 440.000 de euro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: