Externe
Trei oameni au murit într-o avalanşă puternică în Elveţia. O persoană a fost rănită. VIDEO
Trei persoane au murit şi o alta a fost rănită luni, într-o avalanşă în Zermatt, una dintre cele mai populare staţiuni de schi şi alpinism din Elveţia.
Trei persoane au murit şi o alta a fost rănită luni, într-o avalanşă în Zermatt, una dintre cele mai populare staţiuni de schi şi alpinism din Elveţia/ Foto: AostaSera.it - YouTube
Trei persoane au murit şi o alta a fost rănită luni, într-o avalanşă în Zermatt, una dintre cele mai populare staţiuni de schi şi alpinism din Elveţia, a anunţat poliţia cantonală din Valais, transmite AFP.
„Avalanşă Riffelberg - la începutul serii, bilanţul evenimentului este de trei persoane decedate şi una rănită. Căutările au fost suspendate în această seară”, a spus poliţiştii într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, potrivit Agerpres.ro
Alunecarea mare de zăpadă, conform imaginilor video difuzate în special pe X, s-a produs după-amiaza devreme în sectorul din afara pistelor din Riffelberg, pe înălţimile comunei Zermatt.
Resurse semnificative de asistenţă, inclusiv aeriană, au fost dislocate imediat pentru a încerca să acorde ajutor victimelor.
Ninsorile abundente şi vânturile foarte puternice au determinat autorităţile să avertizeze asupra unui risc semnificativ de avalanşă în regiunile alpine din sudul Elveţiei. Pericolul a fost mare în anumite părţi din cantonul Graubunden şi cel din Valais.
În această iarnă, 14 persoane, majoritatea schiori de fond, şi-au pierdut deja viaţa în avalanşele din Elveţia, potrivit bilanţului publicat pe 27 martie de Institutul pentru studiul zăpezii şi avalanşelor (SLF).
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: