Externe
Trei tineri români, îmbrățișați în fața furiei naturii din Italia, după ce mașina lor a fost luată de ape
Imagini dramatice filmate în Italia. Trei tineri au fost surprinși în timp ce se țineau în brațe, în mijlocul râului Natisone, în speranța că vor rezista apei învolburate
Trei tineri români, îmbrățișați în fața furiei naturii din Italia, după ce mașina lor a fost luată de ape/ Foto: @Tg1Rai - Facebook
Trei tineri care circulau cu o mașină cu numere de România au fost filmați îmbrățișați, în mijlocul șuvoaielor dezlănțuite, în Italia.
Potrivit Il Messaggero, cei trei tineri sunt de naționalitate română. Una dintre tinere are 20 de ani și este fiica unor români stabiliți în Campoformido (Udine). Cealaltă fată are 23 de ani și a venit acum trei zile din România pentru a-și vizita părinții care lucrează în Udine, urmând să se întoarcă înapoi în țară. Tânărul are 25 de ani, șoferul autoturismului BMW, ar locui în Austria, deși este domiciliat în Udine.
Imaginile surprinse sunt cu puternic impact emoțional.
Potrivit Newsweek.ro, alarma a fost trasă de șoferul autobuzului școlar care circula în zonă. Împreună cu el, alți trecători i-au văzut pe tinerii blocați în mijlocul apei.
Sosirea pompierilor a fost rapidă, dar situația era deja compromisă . Neavând timp să pună la punct o altă metodă de salvare, pompierii s-au ancorat pe camionul cu scară și s-au coborât de pe pod pentru a încerca să ajungă la cei trei tineri. Au aruncat și frânghii în direcția lor.
Când tinerii s-au desprins din îmbrățișare pentru a căuta siguranță.
Rând pe rând, băiatul și cele două fete au trecut la câțiva centimetri de frânghii: și-au întins mâinile, au gâfâit încercând să-și scoată capul din apă, dar chiar în acel moment curentul a accelerat și au dispărut. Pompierii au alertat imediat elicopterul Drago care a decolat din Veneția, care a survolat întregul pârâu toată după-amiaza împreună cu aeronava regională de salvare aeriană Fvg. Cercetările s-au concentrat pe întinderea până la confluența cu râul Torre, care la rândul său se varsă apoi în Isonzo. De pe uscat, zeci de pompieri din departamentele specializate fluviale au urcat pe Natisone, în timp ce scafandrii au explorat unele tronsoane imediat în aval de podul roman.
Primarul din Premariacco, Michele De Sabata, a declarat că mașina cu care cei trei tineri au ajuns în zona râului Natisone are numere de înmatriculare românești. Două elicoptere au fost trimise pe urma lor, precum și scafandri și pompieri. Intervenția este extrem de dificilă, pentru că nivelul apei crește constant, după ploile din ultimele ore.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: