Externe
De ce întoarcerea lui Donald Trump este un dezastru pentru Europa
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA aduce vești alarmante pentru Europa, într-un moment în care continentul se confruntă deja cu multiple provocări.
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane amenință stabilitatea Europei pe trei fronturi majore. Foto: Donald J. Trump / Facebook
Fostul consilier pentru Rusia al lui Trump, Fiona Hill, dezvăluie că acesta „pur și simplu nu înțelege valoarea alianțelor sau a aliaților", iar abordarea sa față de securitate este „pur tranzacțională".
Specialiștii identifică trei mari pericole pentru Europa, prima fiind amenințarea strategică și militară. Trump a amenințat direct că va încuraja Rusia „să facă ce vrea" cu țările NATO care nu cheltuie suficient pentru apărare. Deși Congresul a adoptat o lege care îngreunează ieșirea SUA din NATO, președintele poate submina credibilitatea alianței. Există temeri că Trump ar putea încheia o înțelegere cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina în condiții umilitoare pentru Kiev.
Trump revine la Casa Albă: Experții avertizează că Europa va suferi
Al doilea este dezastrul economic. Se prefigurează un război comercial major între SUA și Europa. Trump este „obsedat" de deficitul comercial cu Europa, în special în domeniul automobilelor germane. Mai mult, Europa riscă să fie prinsă la mijloc în conflictul comercial dintre SUA și China. Washingtonul ar putea forța Europa să reducă legăturile economice cu Beijingul.
Există, de asemenea, riscul unui aflux de produse chinezești ieftine pe piața europeană, deviate din SUA din cauza tarifelor.
CITEȘTE ȘI:
Melania Trump, prima doamnă cu jumătate de normă. Nu va locui în Washington cu soțul ei.
Cel de-al treilea pericol este criza politică și tehnologică. Experții se tem că Trump va încuraja liderii populiști precum Viktor Orbán (Ungaria) și Robert Fico (Slovacia) să formeze o „internațională iliberală", iar valorile democratice europene ar putea fi subminate. Se prefigurează un conflict major privind reglementarea platformelor sociale, a inteligenței artificiale și a criptomonedelor, în condițiile în care susținători puternici ai lui Trump, precum Elon Musk și Peter Thiel, se opun deja reglementărilor europene în domeniul tech.
Trump și NATO: Nou mandat, noi amenințări pentru Europa
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, încearcă să tempereze situația, amintind că „milioane de locuri de muncă și miliarde de dolari în comerț și investiții depind de stabilitatea relației transatlantice".
Însă premierul polonez Donald Tusk are o viziune mai dură: „Era externalizării geopolitice s-a încheiat. Europa trebuie să se maturizeze și să creadă în forțele proprii".
Situația este cu atât mai gravă cu cât Europa traversează deja o perioadă dificilă: economiile europene sunt în urmă față de SUA și China în privința inovării și productivității, Germania și Franța se confruntă cu crize politice interne, populismul este în creștere, alimentat de temerile legate de globalizare și migrație, iar Rusia continuă să avanseze în Ucraina, în timp ce sprijinul occidental pentru Kiev pare insuficient.
Victoria lui Trump, coșmarul Europei
Experții recomandă o apropiere urgentă între UE și Marea Britanie pentru a face față acestor provocări, deși până acum nu există semne concrete în această direcție.
Analiza a fost făcută pentru The Guardian, de către Paul Taylor, senior visiting fellow la European Policy Centre.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News