Externe
SUA avertizează că se va retrage din negocierile pentru Ucraina în lipsa unor progrese. Trump: „Ne vom da la o parte”.
Trump avertizează că SUA ar putea să nu mai medieze negocierile pentru Ucraina dacă nu vor exista progrese în acest sens.

Președintele Donald Trump a rămas vag cu privire la un termen limită al SUA pentru un potențial acord de pace în Ucraina, în urma unui ultimatum criptic emis de secretarul de stat Marco Rubio, relatează dpa, potrivit Agerpres.ro
Întrebat vineri la Casa Albă, Trump a declarat că dorește să vadă un acord „foarte curând”.
Trump: Sperăm că nu va trebui să facem asta
Cu toate acestea, el nu a precizat câte zile înseamnă aceasta. „Nu există un număr specific de zile, dar vrem să o facem rapid”, a spus Trump.
CITEȘTE ȘI:
O potențială reducere a numărului de trupe americane din Europa de Est, semnal îngrijorător pentru europeni
În același timp, președintele a precizat că nu este interesat de continuarea eforturilor de mediere ale SUA decât dacă ambele părți sunt dispuse să ajungă la un compromis.
„Dacă, din anumite motive, una dintre cele două părți face lucrurile foarte dificile, vom spune doar: «Sunteți niște proști. Sunteți proști, sunteți niște oameni groaznici» și ne vom da la o parte. Dar să sperăm că nu va trebui să facem asta”, a explicat Donald Trump.
Întrebat dacă va pune capăt sprijinului său pentru Ucraina, președintele american a evitat un răspuns clar. A spus că încă mai crede într-o soluție negociată la această problemă. Prioritatea sa este să pună capăt războiului, a subliniat el.
Trump a respins ideea că Rusia s-ar putea juca cu el. „Nu, nimeni nu se joacă cu mine”, a insistat el.
Anterior, Rubio declarase că, dacă nu se înregistrează progrese în următoarele zile, SUA și-ar putea suspenda eforturile de mediere
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: