Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi, într-un discurs adresat politicienilor şi locuitorilor din Luxemburg, că trupele ruse controlează în prezent aproape 20% din teritoriul Ucrainei.
Purtarea măştii este suspendată în Grecia în spaţii închise începând de miercuri pentru cel puţin trei luni, vara fiind în mod tradiţional perioada de vârf a încasărilor provenind din industria turismului, de care ţara depinde economic, relatează France Presse.
Rusia a finalizat testarea rachetei de croazieră hipersonice Zircon şi o va desfăşura înainte de sfârşitul anului pe o nouă fregată a Flotei Nordului, a anunţat miercuri un înalt oficial militar rus.
Călătorii şi turiştii care sosesc în Italia nu vor mai trebui să prezinte începând de miercuri dovezile care atestă că s-au vaccinat, recuperat sau testat împotriva coronavirusului.
Serbia a semnat cu Moscova o prelungire cu trei ani a acordului său de aprovizionare cu gaz rusesc la preţ redus, a anunţat duminică preşedintele Aleksandar Vucic.
Ploile torenţiale care au lovit începând de marţi regiunea Recife, capitala statului Pernambuco (nord-estul Braziliei), au făcut cel puţin 34 de morţi, dintre care 29 în decursul ultimelor 24 de ore, potrivit celui mai recent bilanţ al Apărării Civile.