FLOREȘTI

Florești, o comunitate unită și plină de viață. Bogdan Pivariu: „Am fost martorii unei bucurii autentice”

Evenimentul „Florii în Florești” a ajuns la cea de-a VI-a ediție și a avut loc între 27-28 aprilie și 1-3 mai, în parcul Poligon. Bogdan Pivariu a precizat că pe durata celor cinci zile s-au creat numeroase amintiri memorabile.

Florești, o comunitate unită și plină de viață. Sursă foto: Facebook/Bogdan Pivariu Florești, o comunitate unită și plină de viață. Sursă foto: Facebook/Bogdan Pivariu

 

 


Evenimentul Florii în Florești a ajuns la cea de-a VI-a ediție și a avut loc între 27-28 aprilie și 1-3 mai, în parcul Poligon. Bogdan Pivariu a precizat că pe durata celor cinci zile s-au creat numeroase amintiri memorabile.

„Am sărbătorit împreună aceste zile de sărbătoare și vacanță, transformându-ne într-o comunitate unită și plină de viață. Pe durata celor 5 zile de evenimente, am fost martorii unor momente deosebite care ne-au încântat inimile. Corurile care ne-au încântat cu pricesne bisericești au adus o atmosferă de liniște și solemnitate, aducându-ne mai aproape de tradițiile noastre strămoșești”, a precizat Bogdan Pivariu. 


De asemenea, edilul Floreștiului a mai amintit de faptul că pe durata evenimentului au avut loc discuții si despre identitatea românilor în UE.

Discuțiile despre identitatea noastră ca români în cadrul Uniunii Europene au fost extrem de valoroase, evidențiind importanța păstrării valorilor noastre și a unității în diversitate. Momentele dedicate celor mici au fost de neuitat. Copiii s-au bucurat de atelierele de încondeiat ouă, de modelat ceară și de vânătoarea de ouă de Paște. Piesele de teatru de păpuși educative au adus zâmbete pe fețele celor mici, iar competițiile în aer liber au creat amintiri de neuitat. Am fost martorii unei bucurii autentice în ochii copiilor, care au știut să se bucure de reușitele lor și să se încurajeze reciproc. Atmosfera a fost plină de iubire și solidaritate, demonstrând că suntem o mare familie acasă, aici, la Florești.


Sărbătorind împreună, am creat amintiri frumoase și legături puternice între membrii comunității noastre. Sperăm ca aceste momente să ne inspire și să ne unească și mai mult în viitor. Floreștiul este cu adevărat un loc special, unde comunitatea strălucește prin unitatea și bucuria sa”, a conchis Bogdan Pivariu. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

COMUNA FLOREŞTI a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățămant preuniversitar din comuna Floresti, județul Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter