Monitorul Cartierelor

Lucrările la noul sediu al Academiei de Muzică din Mănăștur continuă într-un ritm alert. Cum arată clădirea? GALERIE FOTO

Lucrările pe șantierul viitorului sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca din cartierul Mănăștur continuă într-un ritm alert. Lucrările au fost începute în urmă cu doi ani.

Lucrările pe șantierul viitorului sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca din cartierul Mănăștur continuă într-un ritm alert/ Foto: Constructii Erbasu - Facebook Lucrările pe șantierul viitorului sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca din cartierul Mănăștur continuă într-un ritm alert/ Foto: Constructii Erbasu - Facebook

 

 


În luna ianuarie 2021 au început lucrările la noul sediu al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, în „clădirea ruină” de pe strada Bucium. Câștigătorul contractului de proiectare și execuție a lucrării a fost asocierea Construcții Erbașu SA & Concelex Engeneering SRL & Terra Gaz Construct SRL. Durata totală a execuției este de 24 de luni.

 


În prezent lucrările continuă într-un ritm alert. 

CITEȘTE ȘI:
Lucrările la noul sediu al Academiei de Muzică sunt în toi. Ministrul Cseke Attila, vizită pe șantier
37 de milioane de euro pentru Academia de Muzică: sediu, cămine și sală de concerte

Cum arată stadiul lucrărilor?

Firma de Construcții Erbașu a postat pe contul de Facebook o serie de mai multe fotografii cu stadiul lucrărilor la noul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.


Până în prezent, a fost finalizată toată partea de rezistență și au fost executate închiderile exterioare din BCA la nivelul corpurilor existente.

Stadiul lucrărilor la noul sediu al Academiei de Muzică/ Foto: Constructii Erbasu - Facebook
Stadiul lucrărilor la noul sediu al Academiei de Muzică/ Foto: Constructii Erbasu - Facebook

„Începem anul cu imagini noi de pe șantierul viitorului sediu al Academia Națională de Muzică «Gheorghe Dima» din Cluj-Napoca.


Până în prezent, a fost finalizată toată partea de rezistență și au fost executate închiderile exterioare din BCA la nivelul corpurilor existente. Totodată, a fost finalizată toată partea de infrastructură la nivelul noului corp de clădire ce va cuprinde o sală de spectacole modernă. Actualmente se montează tâmplăria, iar în paralel se lucrează la nivelul întregii clădiri, fiind în execuție șape, pereți de compartimentare, izolații, instalații electrice, instalații sanitare și HVAC.

După finalizarea lucrărilor, Academia Națională de Muzică «Gheorghe Dima» va deveni un adevărat «hub» cultural, ce va beneficia de: sală de spectacole cu o capacitate de 970 de persoane, sală de orgă cu 216 de locuri, amfiteatru cu 224 de locuri, bibliotecă, săli de curs, săli de studiu individual, diferite alte săli (repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist, săli de regie etc.), laboratoare, vestiare pentru artişti, spaţiu pentru depozitarea decorurilor, adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii, cămin studențesc cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi și o sală de sport.


Proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții”, au transmis reprezentanții Erbașu.

Amintim că, în luna noiembrie 2020, a fost semnat contractul pentru realizarea extinderii și etajării Corpului C1 în vederea conversiei funcționale în Academia de Muzică, extinderea Corpului C2 și conversia funcțională în ateliere de întreținere pentru clădirea principală, extinderea și amenajarea sălii de sport în corp C4. Contractul are o valoare de 127.883.042 lei,  proiectul fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

CITEȘTE ȘI:

Ludovic Orban promite un nou sediu pentru Academia de Muzică din Cluj-Napoca

După 100 de ani, Academia de Muzică şi Filarmonica vor avea sediu propriu

Ultimele Stiri
abonare newsletter