Monitorul Cartierelor
Noua față a Lombului. Planetarium, bază sportivă, piață urbană. Totul în numele științei!
Conceptul de amenajare propus pentru Science Campus Cluj-Napoca - complex educațional, de cercetare, dezvoltare și inovare din Lomb a fost prezentat în cadrul unei dezbateri publice
sursă foto Primăria Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, a demarat proiectul Science Campus, echipa câștigătoare fiind selectată de un juriu internațional în urma unui concurs de soluții. Contractul de proiectare încheiat în urma concursului de soluții cu SC KLX Studio SRL este în valoare de 1,7 milioane euro.
Concursul internațional de soluții a fost organizat anul trecut de municipiul Cluj-Napoca, în asociere cu Universitatea „Babeş-Bolyai”, împreună cu Ordinul Arhitecților din România (OAR).
Boc: „Viitorul orașului nu mai stă în industria grea”
„Cluj-Napoca își va putea menține statutul de primul oraș din România în materie de calitate a vieții dacă va reuși să își fructifice uriașul avantaj competitiv pe care îl are legat de universități și de resursa umană. Viitorul orașului nu mai stă în industria grea, ci în economia cunoașterii, bazată pe educație și știință. Este de datoria noastră să oferim în continuare avantaje competitive orașului, să maximizăm beneficiile pe care le putem obține de pe urma resursei umane de excepție pe care o avem și să punem la un loc capacitățile noastre de a crea cea mai bună calitate a vieții la Cluj. De aici pornesc inovarea și locurile de muncă mai bine plătite și tot ceea ce înseamnă o calitate ridicată a vieții. În acest proiect avem plăcerea de a avea un parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai puternică universitate din România și de referință în plan european și internațional”, a subliniat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
„Unul dintre mecanismele principale de creștere în Uniunea Europeană este specializarea inteligentă, care are în centru cunoașterea. Când vorbești despre cunoaștere sunt mai multe mecanisme: cum generezi cunoașterea, cum o diseminezi, cum o utilizezi, cum o faci accesibilă. Prin urmare este clar că trebuie să construiești un ecosistem de inovare în jurul specializării inteligente în care intră actori academici, autorități locale și companii. Am pus cap la cap avantajele competitive ale UBB și am ajuns la concluzia că pe componenta InfoBioNano4Health putem face ceva competitiv, având în vedere faptul că avem cea mai mare facultate de informatică din țară, iar la capitolul bio-nano-științe suntem pe primele locuri în țară și relevanți internațional. Capitolul Health (Sănătate) l-am privit mai larg: acoperă două componente, atât sănătatea umană (ex. mintală, publică), cât și sănătatea mediului. InfoBioNano4Health nu va fi un institut de cercetare fundamentală, ci unul care se va ocupa de dezvoltare/inovare astfel încât se va lega foarte puternic de companii, care vor utiliza produsele și tehnologiile pe care le vom genera”, a explicat prof. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Infrastructură pentru educație
Situat în vecinătatea celor două clădiri ale Cluj Innovation Park, CREIC și TEAM, ansamblul se înscrie în strategia municipiului Cluj-Napoca de a dezvolta o infrastructură extinsă și puternică pentru educație, cercetare, inovare și transfer tehnologic, care să aducă împreună actori din sistemul de educație și cercetare, din mediul economic și antreprenorial, societatea civilă și administrație.
Suprafața totală a campusului va fi de 6,48 hectare. Pe o suprafață de 3,48 hectare, Primăria va realiza un centru științific / Science Center, o piață urbană şi terenuri de sport. Restul suprafeței îi revine Universității „Babeș-Bolyai” pentru realizarea unui ansamblu complex de cercetare-dezvoltare-inovare, în forma specializării inteligente InfoBioNano4Health, incluzând și un campus universitar, care va include sediul Facultății de Matematică și Informatică, alături de un cămin studențesc.
Ce cuprinde proiectul
În cazdrul dezbaterii, specialiștii KXL Studio au prezentat detaliat obiectivele curpinse în proiect:
- Center for Life, Art, and Science (CLAS) - este o instituție nouă, proiectată ca un ecosistem de inovare cu participanți din cadrul instituțiilor publice, societății civile, întreprinderilor private, cercetării și educației, ca un mediu multifuncțional: Centru de șiință și inovare și Living lab (centru/muzeu de știință) ce pune cetățeanul în mijlocul proceselor de cercetare, inovare și transfer tehnologic din domeniile STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, Mathematics);
- Piață urbană - ansamblul conține un nucleu public ce va găzdui funcțiuni temporare sau permanente, însă rolul principal al acestui spațiu va fi de a susține efervescența vieții universitare și de a atrage publicul larg. De asemenea, acest spațiu va fi folosit de CLAS sau de Universitatea „Babeș-Bolyai” pentru organizarea de evenimente sau târguri de diseminare a cunoașterii științifice;
- Mică bază sportivă - amenajare specifică ce va cuprinde construcții și instalații destinate activității de educație fizică și sport (terenuri de sport; bază sportivă acoperită);
- InfoBioNano4Health - va fi un centru comun de cercetare și dezvoltare (Joint Research & Innovation Center) dezvoltat în legătură cu domeniile regionale de specializare inteligentă, integrat bidirecțonal cu mediul socio-economic regional în formula open innovation/science;
- Noul sediu al Facultății de Matematică și Informatică va reuni săli de curs și de cercetare specifice programului, însă va pune accentul pe spațiile comune, destinate colaborării dintre studenți, cadre didactice și cercetători și deschise elevilor, antreprenorilor și societății civile;
- Observator astronomic și planetarium;
- Cămin studențesc - Universitatea dorește edificarea într-o primă etapă a unui cămin cu 500 de locuri, urmând ca ulterior să își dubleze capacitatea de cazare.
CITEȘTE ȘI: