Monitorul Cartierelor

CENTRU - Sufocaţi de traficul infernal din zona liceelor

Circulaţia de pe strada Avram Iancu este în fiecare zi un calvar dimineaţa înaintea începerii şcolii şi la prânz, după ce elevii ies de la ore.

Totul se întâmplă din cauza părinţilor care îşi duc şi îşi iau copiii de la şcoală cu maşina, iar locul de parcare preferat este în tocmai în uşa şcolii. Problema este veche de mai mulţi ani, dar autorităţile nu au găsit nici până în momentul de faţă o soluţie, deşi periodic Primăria primeşte sesizări în acest sens.

“Când şi cum aveţi în vedere să rezolvaţi situaţia traficului rutier din zona liceelor Şincai şi Coşbuc de pe strada Avram Iancu? Au fost făcute nenumărate sesizări pe această temă, atât către Poliţia Locală cât şi online, dar cu toate acestea problema persistă de ani buni. Nu vreau să comentez asupra cauzelor traficului îngreunat, ca să nu zic sufocat, vă cer doar un răspuns ferm la întrebarea de mai sus. Nu e vorba de vreo străduţă obscură sau o zonă marginaşă, ci e vorba de centrul oraşului”, scrie Sebastian Comşa pe un site pentru sesizări şi reclamaţii la adresa Primăriei.


monitorulcj.ro a semnalat această problemă şi în cursul anului trecut, iar la acea dată reprezentanţii autorităţilor locale au precizat că problema va fi rezolvată pe termen lung prin încercarea de a-i conştientiza pe părinţi să nu mai parcheze ilegal în zona liceelor din centrul oraşului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter