Monitorul Cartierelor

MĂNĂŞTUR: Muncitorii care sparg străzile au ajuns spaima clujenilor

Clujenii care locuiesc pe strada Mogoşoaia se tem de muncitorii care lucrează la introducerea cablurilor în subteran, iar motivul este pe cât se poate de simplu: aceştia distrug tot ce întâlnesc în cale.

Recent, pe strada Almaşului, aflată în imediata apropiere a străzii Mogoşoaia, au fost realizate lucrări pentru introducerea cablurilor în subteran, dar angajaţii firmei care realizează lucrările au distrus zona verde, gardul metalic şi gardul viu. Acum, când echipele de muncitori vor ajunge pe Mogoşoaia, oamenii se tem că şi zona lor verde va avea aceeaşi soartă.

"Noi, la numărul 7, am plantat flori, din banii noştri, am amenajat zona verde frumos şi acum ne vom trezi şi noi că n-o să mai avem nimic. Am încercat să luăm legătura cu echipele care fac săpăturile să vedem ce traseu au pentru lucrări, dar nu au vrut să ne arate planul de lucru. Noi le-am propune să sape prin spatele blocului şi să ne lase spaţiul la care am lucrat", declară Alexandru Soporan, unul dintre clujenii care locuieşte pe strada Mogoşoaia.


Pe Almaşului, la numerele 4-6, potrivit unei sesizări adresată Primăriei Cluj-Napoca, muncitorii şi-au sprijinit materialele de panourile gardului împrejmuitor pe care l-au ondulat aproape în totalitate. Au rupt pe alocuri din panourile acestui gard, au trecut cu roaba prin el, au întins ţevile peste gardul verde viu nu demult plantat de către Primarie şi încă nefixat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter