Monitorul Cartierelor

CENTRU - Staţiile pentru biciclete distruse înainte de inaugurare

Proiectul Bike Sharing nici măcar nu a fost finalizat şi au început deja să fie stricate staţiile pentru biciclete din oraş.

În Piaţa Mihai Viteazul, sticla de protecţie a panoului unei astfel de staţii era spartă duminică seara. Cioburile erau împrăştiate peste tot pe trotuar, iar pietonii trebuiau să ocolească porţiunea respectivă.

Proiectul Bike Sharing este derulat de Primăria Cluj-Napoca, cu fonduri europene şi prevede 50 de staţii self-service, din care 43 în Cluj-Napoca, 4 în Floreşti şi 3 în Apahida, trasee de bicicletă pe 105 străzi, respectiv 540 de biciclete puse la dispoziţia cetăţenilor. Va fi creată o reţea de 59,75 kilometri de piste (18,8 kilometri de piste separate fizic faţă de traficul auto sau pietonal şi 40,95 kilometri de trasee marcate prin semne de circulaţie, dar la comun cu traficul auto sau pietonal). Din orice punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, pe baza unui card emis la cerere care permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire.


În momentul de faţă se lucrează la realizarea acestui proiect, cel mai recent termen de finalizare a proiectului vehiculat de reprezentanţii Primăriei fiind vara acestui an.

Ultimele Stiri
abonare newsletter