Monitorul Cartierelor

Locuri de parcare ocupate de cărămizi sau cutii de plastic

O avocată din Cluj-Napoca are o problemă deosebită cu unele restaurante sau magazine, care îşi amplasează diverse obiecte pe locul ei de parcare din centrul Clujului.

sursa foto: alba24.ro sursa foto: alba24.ro

Avocata s-a plâns pe un site de reclamaţii şi sesizări că are această problemă de jumătate de an. “Bună ziua. Vă scriu în legătură cu o problemă pe care timp de jumatate de an am trecut-o cu vederea, însă am ajuns la limita răbdării”, îşi începe clujeanca povestea.

Avocata lucrează la un birou pe strada Victor Babeş, iar locul de parcare îl are pe strada Marinescu. “Sunt avocat în Cluj-Napoca, iar activitatea mi-o desfăşor pe strada Victor Babeş. Desigur, ca un cetăţean onest ce sunt, pentru a-mi putea parca maşina în zona centrală (strada Marinescu din Cluj-Napoca) mi-am făcut un abonament lunar în schimbul sumei de 50 de lei/lună”, spune avocata.


Pensiunile, restaurantele sau magazinele din zona în care se află parcarea ocupă abuziv locul cu diverse cutii de plastic sau cărămizi. “Problema cea mai mare este că o serie de pensiuni/restaurante/magazine înţeleg să ocupe un număr semnificativ de locuri de parcare prin poziţionarea unor cutii de plastic/cărămizi pe locurile de parcare pentru care eu plătesc o taxă lunară. Mi-aş dori enorm să văd că Primăria face ceva în acest sens, altfel nu văd rostul plăţii unui asemenea abonament lunar dacă oricum nu pot beneficia de un loc de parcare. În aşteptarea unui răspuns prompt, vă mulţumesc”, spune avocata pe site-ul de reclamaţii şi sesizări.

Ultimele Stiri
abonare newsletter