Monitorul Cartierelor
Maşină abandonată, dormitor pentru boschetari
În fiecare cartier, există maşini abandonate care aşteaptă să fie ridicate de autorităţi.
Maşină abandonată, dormitor pentru boschetariUn astfel de caz este în Zorilor, pe strada Gheorghe Dima unde un autoturism este abandonat de mai bine de un an. Pentru că nu a fost ridicat, oamenii străzii îşi fac adăpost în autoturism. “În spatele blocului de pe strada Gheorghe Dima nr. 33, scara 1 este o maşină abandonată din martie 2014. Nu cunoaştem proprietarul. În această maşină dorm oamenii străzii, este într-o stare avansată de degradare, ocupă un loc de parcare amenajat de Primărie şi foarte necesar blocului (mai ales seara) şi de aceea vă rugăm să o ridicaţi”, a scris un clujean într-o sesizare adresată primarului Emil Boc.