Monitorul Cartierelor

Boc, nemulțumit de lucrările din Centru: „Pe pistă băltește apa. Așa ceva la Munchen nu am văzut!”

Emil Boc e nemulțumit de lucrările la Piața Lucian Blaga și străzile din Centru. El vrea ca zona să arate ca în Munchen, Germania.

 

 


Lucrările la Piața Lucian Blaga din Centru, dar și pe Petru Maior, Emil Isac și strada Napoca sunt încă în stadiul de recepție, chiar dacă au fost finalizate la finele anului 2020.

 


Nici primarul nu e mulțumit de modul în care au fost făcute lucrările și spune că trebuie să fie ca în Munchen, Germania, nu să „băltească apa” pe pistele de biciclete. 

„Piața Lucian Blaga a fost terminată în luna decembrie 2020, dar recepția finală nici acum nu e făcută. Mai au de rezolvat unele probleme. M-am dus pe strada Napoca și m-am uitat după ploaie că pe pista de biciclete băltește apa. Am spus «domnule, așa ceva la Munchen nu am văzut! Trebuie să fie ca la Munchen». Trebuie să mai pună niște guri de canal care să preia apa. Eu nu accept să găsesc așa ceva după lucrări. Comisia de recepție a mai văzut foarte multe lucruri. Le recepționeză până când lucrările nu sunt la standardul cerut”, a spus  Emil Boc la o emisiune radio.


Contractul pentru lucrările din Piața Lucian Blaga și străzile din Centru are o valoare de peste 20 milioane de lei. 

CITEȘTE ȘI:


Livratorii din Cluj-Napoca, amendați la fiecare colț al orașului. Boc: „Regulile trebuie respectate”

 

Boc îi îndeamnă pe clujeni să facă mișcare ca să nu devină obezi: „Mașina e legată de obezitate”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter