Național
Un autocar cu 76 de ucraineni la bord, între care mulți copii, s-a ciocnit cu un TIR. FOTO
Un autocar în care se aflau 76 de ucraineni, între care 29 de copii, a intrat în coliziune cu un TIR, pe drumul european E 85, în localitatea Dumbrava, județul Bacău.
Un copil şi un adult au fost răniţi uşor după ce un autocar cu 76 de ucraineni şi un TIR s-au ciocnit. Foto: ISU Bacău
Un copil şi un adult au fost răniţi uşor după ce un autocar cu 76 de ucraineni şi un TIR s-au ciocnit pe un drum din județul Bacău. Autocarul venea din Bulgaria și se îndrepta spre Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi un echipaj SMURD şi o echipă de descarcerare. Din fericire, însă, majoritatea călătorilor n-au păţit nimic. Au fost doar două victime, un adult şi un copil, care au fost duse la spital cu răni minore.
„Echipajele medicale au preluat un adult şi un minor cu traumatisme minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Pasagerii au fost preluaţi de un alt autocar, un microbuz de la ISU Bacău şi un microbuz de la ISU Neamţ şi au fost transportaţi până la Siret.
În autocar se aflau 76 de pasageri. O parte dintre aceștia, 29 de minori și 18 adulți, au fost preluați de un alt autocar și duși la Siret. Restul pasagerilor au fost preluați de un microbuz de la ISU Bacău și un microbuz ISU Neamț, cu care au ajuns la Siret.
Poliţiştii urmează să stabilescă în continuare cine se face vinovat de accident.
CITEȘTE ȘI: